ß
Florin Cercel, fiul regretatului Petrică Cercel, a anunțat că se va retrage din muzică, la împlinirea a doi ani de la moartea tatălui său.
Florin Cercel este unul dintre cei mai apreciați interpreți de manele de la noi din țară.
În ultima perioadă, Florin Cercel a stat departe de lumina reflectoarelor, însă acum a revenit cu un anunț care i-a întristat teribil pe fanii săi.
Fiul lui Petrică Cercel a anunțat că se retrage din muzică, precizând că în ultimii doi ani a cântat pentru tatăl său, regretatul Petrică Cercel, iar acum, la împlinirea celor doi ani de la trecerea la cele veșnice a celebrului cântăreț, fiul său vrea să se retragă definitiv din muzică, așa cum i-a promis mamei sale.
Florin Cercel nu a putut trece peste moartea tatălui său. Pe 16 septembrie se vor împlini doi ani de când Petrică Cercel s-a stins din viață și, totodată, va fi ziua în care Florin Cercel se va retrage din cariera muzicală. Această promisiune a fost făcută de artist mamei sale încă de la tragicul eveniment care i-a marcat.
Acesta a mai precizat că a pregătit mai multe melodii care se vor lansa treptat după retragerea sa.
„Am de făcut un anunț important pentru unii, un anunț mai puțin important pentru alții. Da, este adevărat. Pe data de 15 septembrie 2023, Florin Cercel, băiatul lui Petrică Cercel se va lăsa de cântat. Așa cum i-am promis și mamei mele, pentru că pe data de 16 septembrie, se vor împlini doi ani de la necaz. Știți foarte bine...I-am promis mamei mele că voi mai cânta strict pentru tatăl meu doi ani de zile, iar în tot acest timp de când s-a întâmplat necazul cu tata, eu am pregătit foarte multă muzică pentru toți iubitorii, toți fanii familiei Cercel, foarte multă muzică însemnând în jur de 300 de melodii imprimate și filmate totodată, care vor apărea treptat”, a spus Florin Cercel, într-un videoclip postat pe TikTok.
Florin Cercel a mai precizat că de acum încolo vrea să aibă o viață normală și să petreacă mai mult timp alături de familia sa.
„Eu vreau să mulțumesc, vă mulțumesc pentru tot, vă iubesc, Dumnezeu să vă dea sănătate, este decizia mea personală, îmi doresc o viață de om normal, lângă familia mea, lângă soția mea, lângă copilul meu, lângă mama mea”, a mai spus artistul, pe TikTok.
@florincercelmusic1 #florincercel ♬ sunet original - FLORIN CERCEL
Sursă foto: Facebook/ Florin Cercel
VEZI ȘI VIDEO
Gallery