ß
„P&G” și „dm România” continuă parteneriatul și în acest an, inaugurând încă două săli de clasă unicat în România pentru copiii din județele Călărași și Timiș în cadrul programului „O sală de clasă ca acasă”. Lansată de P&G în 2018, inițiativa își propune să le ofere elevilor din clasele pregătitoare, aflați la prima interacțiune cu școala, un spațiu prin intermediul căruia se pot bucura de un univers al poveștilor și al învățării prin joc.
Datorită colaborării dintre dm România și P&G, anul acesta a fost posibilă renovarea a două săli de clasă din județe diferite: Școala Gimnazială Nr. 1 Ileana, județul Călărași și Școala Generală Săcălaz, județul Timiș.
Cu implicarea Mirunei Pavoni, arhitect cu o vastă experiență în crearea și amenajarea spațiilor educaționale pentru copii, cele două săli de clasă au fost renovate și redecorate complet – de la pardoseală și pereți, până la elemente de mobilier și decorațiuni – pentru a primi elevii într-un mediu sigur și primitor, care să le transmită sentimentul de „acasă”, dar care să le ofere și un mediu ideal pentru a-și contura viitorul. La baza proiectului stă un concept unic, prin intermediul căruia cele două săli de clasă au fost transformate în două spații atrăgătoare pentru elevi, în care elementele prietenoase și colorate se împletesc cu cele mai moderne condiții de învățare, care le vor facilita drumul către rezultate remarcabile.
„Susținerea cauzelor sociale pentru copii, care implică promovarea educației lor, este una dintre prioritățile companiei noastre. Cele două săli de clasă renovate anul acesta în parteneriat cu P&G reprezintă un angajament profund în dezvoltarea tinerelor generații și în crearea unui mediu propice, în care copiii pot învăța și se pot dezvolta în mod optim. Anul acesta am crescut și am extins proiectul O Sală de Clasă ca Acasă, deoarece credem ferm în importanța educației și a prevenirii abandonului școlar și avem speranța că vom continua acest proiect și în anii viitori”, a spus Daniela Jordanovski, Manager Marketing și Achiziții în cadrul dm România.
„P&G și brandurile sale își continuă misiunea de a fi o Forță a Binelui și a Creșterii, educația fiind unul dintre domeniile în care este nevoie de o și mai mare implicare. Datorită parteneriatului cu dm România, campania „O Sală de Clasă ca Acasă”’ ajunge în mai multe comunități, oferindu-le elevilor care fac primii pași într-o școală, un mediu prietenos, benefic dezvoltării lor”, a spus George Carpov, Company Communications Director P&G.
P&G deservește consumatori oferind unul dintre cele mai puternice portofolii ce include branduri de încredere, de calitate și superioare precum Always®, Ambi Pur®, Ariel®, Bounty®, Charmin®, Crest®, Dawn®, Downy®, Fairy®, Febreze®, Gain®, Gillette®, Head & Shoulders®, Lenor®, Olay®, Oral-B®, Pampers®, Pantene®, Herbal Essences®, SK-II®, Tide®, Vicks® și Whisper®. Comunitatea P&G desfășoară operațiuni în aproximativ 70 de țări din întreaga lume.
Compania dm drogerie markt a fost înființată în 1973, iar de atunci s-a extins în 14 țări: Austria, România, Bosnia, Bulgaria, Croația, Cehia, Germania, Italia, Macedonia, Polonia, Serbia, Slovacia, Slovenia și Ungaria, cu aproximativ 3800 de magazine și 66.000 de angajați în Europa. În România, lanțul de magazine este prezent de mai mult de 15 ani, timp în care a evoluat constant, fiind în continuă expansiune, cu peste 1.500 de angajați și mai mult de 130 de magazine active.
Gallery