ß
  • PRO TV
  • Scrisoarea secretă a Reginei Elisabeta a II-a, care va putea fi deschisă abia în anul 2085. Cui se adresează

Scrisoarea secretă a Reginei Elisabeta a II-a, care va putea fi deschisă abia în anul 2085. Cui se adresează

Scrisoarea secretă a Reginei Elisabeta a II-a, care va putea fi deschisă abia în anul 2085. Cui se adresează

Înainte de a muri, Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a scris o scrisoare, care nu va putea fi deschisă mai devreme de anul 2085. Acesta este adresată primarului din Sydney, Australia, fiind specificat faptul că nu poate fi citită, sub nicio formă, mai devreme de data stabilită.

Scrisoarea este bine păzită, fiind ascunsă într-un seif securizat, într-o capsulă sigilată, în Australia și nimeni nu știe ce scrie acolo. Conform presei, nici măcar membrii cei mai apropiați ai fostei suverane nu știu ce informații cuprinde acea scrisoare.

„Într-o zi potrivită, care va fi aleasă de dumneavoastră, în anul 2085 d.Hr., vă rog să deschideți acest plic și să transmiteți cetățenilor din Sydney mesajul meu către ei!”, sunt cuvintele prezente în instrucțiunile scrisorii, conform news.com.au, relatează Iflscience.

Scrisoarea a fost semnată în luna noiembrie a anului 1986 și va putea fi deschisă la aproximativ un secol de la acel moment. În prezent, scrisoarea se află în incinta clădirii istorice Queen Victoria Building, din Sydney.

Deși nimeni nu știe despre ce este vorba în scrisoare, singurul indiciu care se află la dispoziția oamenilor este acela că a fost scrisă în același an în care restaurarea clădirii în care se află a fost finalizată. Cu toate acestea, nu se știe dacă este sau nu doar o coincidență.

Australia face parte din țările Commonwealth-ului și, în timpul domniei sale, care a durat șapte decenii, Regina Elisabeta a II-a a efectuat 16 călătorii în Australia, ultima dintre ele având loc în anul 2011. 

Săptămâna trecută, vineri, 8 septembrie, s-a împlinit un an de la moartea Reginei Elisabeta a II-a. Conform certificatului de deces, care a fost făcut public, aceasta a murit din cauza vârstei înaintate. Decesul s-a produs pe 8 septembrie 2022, la ora locală 15:10, la Castelul Balmoral. 

Certificatul de deces a fost semnat de Prințesa Ane, fiica ei, cea care i-a și fost alături în ultimele 24 de ore de viață. Cu mai puțin de trei ore înainte de decesul fostei suverane, Palatul Buckingham a publicat un comunicat prin care anunța starea de sănătate îngrijorătoare a acesteia, urmând ca anunțul morții să fie făcut la câteva ore după ce s-a produs.  


Sursa foto: Getty Images

VEZI ȘI VIDEO 

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni