ß
Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au format, ani de zile, un cuplu extrem de apreciat și de urmărit, doar că, în cele din urmă, după mai multe zvonuri, au decis să divorțeze. În ciuda faptului că s-au despărțit cu scandal, impresara păstrează încă vie amintirea fostului partener.
Anamaria Prodan iubește luxul și opulența și niciun moment al anului nu era mai potrivit pentru a arăta ceea ce poate decât o zi de naștere. Bijuteriile și mașinile erau printre cadourile pe care i le făcea cel mai des fostului partener, dar, într-o zi, a luat o decizie radicală.
Mai exact, în urmă cu câțiva ani, când Laurențiu Reghecampf și-a serbat ziua de naștere, a decis să lase cadourile scumpe pentru altă ocazie și a făcut un perete special pentru el, care face referire la toți anii de muncă depuși de acesta.
Mai mult decât atât, deși nu mai formează un cuplu de ceva vreme, femeia de afaceri a lăsat peretele intact, preferând să își aducă aminte de momentele frumoase prin care au trecut împreună.
„Am făcut un perete dedicat lui, cadou de ziua lui. Când a venit de la meci, a primit cadou acest perete! Era greu. Când faci cadouri ceasuri foarte scumpe, mașini, nu prea mai ai cu ce să surprinzi.
Eu întotdeauna l-am surprins pe Laurențiu Reghecampf și i-am făcut cadou acest perete, care și astăzi este în casa mea. E, cumva, un tribut adus acestor ani de muncă împreună, ca și echipă”, a dezvăluit Anamaria Prodan, conform Ego.
De asemenea, Anamaria Prodan a mărturisit că familia Prodan-Reghecampf a fost una admirată în România, dar și că a luptat foarte mult pentru ca ceea ce a construit să fie perfect, doar că, în urma anumitor evenimente, dorința ei de a avea o familie perfectă și o căsnicie pe măsură s-a ruinat.
„Împreună, am muncit foarte mult și ne-am ridicat ca nimeni altcineva în țara aceasta. Familia Prodan-Reghecampf, în ciuda oricăror probleme s-au întâmplat mai târziu, a făcut istorie în țara aceasta. Și așa o să rămână!
Eu întotdeauna îmi doresc ca oamenii să își aducă aminte cu drag de noi, să își aducă aminte cum am promovat eu, Anamaria Prodan, noțiunea de familie, cât de mult mi-am dorit acest lucru, cât de mult am încercat să rămân într-o căsnicie perfectă, cum o prezentam”, a mai completat aceasta.
Sursa foto: Instagram I anamariaprodanreghecampf
VEZI ȘI VIDEO
Gallery