ß
Judecătorii de la Curtea de Apel București au anunțat finalizarea dezbaterilor în dosarul în care Mario Iorgulescu a fost condamnat, în primă instanță, la 15 ani și 8 luni de închisoare, după accidentul cumplit din 2019. La acea vreme, fiul lui Gino Iorgulescu, președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, s-a urcat beat și drogat la volan și a ucis un tânăr de 24 de ani.
Mario Iorgulescu este fiul lui Gino Iorgulescu, președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, care pe data de 8 septembrie 2019 a ucis un tânăr de 24 de ani, după ce s-a urcat la volan sub influența băuturilor alcoolice și a drogurilor. Imediat după accidentul tragic, acesta a fost transportat din România în Italia cu ajutorul unui avion privat și apoi internat într-o clinică privată.
În primă instanță, după accident, Mario Iorgulescu a fost condamnat la 15 ani și 8 luni de închisoare, pedeapsă care nu i-a fost aplicată până în acest moment. Totuși, la ultimul termen de judecată care a avut loc pe 12 septembrie 2023, părinții lui Mario au cerut procurorilor schimbarea încadrării juridice pentru care este judecat Mario Iorgulescu, din omor în ucidere din culpă. Cererea a fost respinsă.
Magistraţii au anunţat că vor da sentinţa definitivă în acest caz pe 11 octombrie.
În seara zilei de 8 septembrie 2019, Mario Iorgulescu participa la o petrecere dată de familia unei prietene în satul Gulia, comuna Tărtăşeşti, unde a consumat alcool. La un moment dat, află că fosta sa iubită, de care tocmai se despărţise, se afla într-un club din Parcul Herăstrău. Martorii povestesc că el s-a certat continuu la telefon cu fosta iubită, era nervos şi ţipa, însă i-a promis gazdei că nu se va urca la volan în starea în care se afla.
La terminarea petrecerii, în jurul orei 2.50, pe fondul unei crize de gelozie şi într-o stare de furie, având o alcoolemie de 1,96 g/l şi fiind sub influenţa cocainei, el s-a urcat în maşina sa, un Aston Martin model DBS, şi a plecat spre Capitală.
A intrat în Bucureşti prin Chitila, circulând cu viteze cuprinse între 140 km/h şi 164 km/h (momente surprinse de camerele video de pe traseu), în intersecţia dintre Şoseaua Chitilei şi strada Teodor Neagoe a pătruns pe culoarea roşie a semaforului cu viteza de 145 km/h, după care a accelerat până la 162 km/h în momentul în care a trecut de un alt vehicul care circula cu viteză redusă pe banda I. Ulterior, a urcat cu maşina pe un scuar, apăsând la maximum pedala de acceleraţie, a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală, la viteza de 143 km/h, cu un autoturism condus de un bărbat, care a decedat pe loc.
Un martor al accidentului a povestit în instanţă scene oribile de la locul coliziunii, şoferul din cealaltă maşină fiind găsit aruncat pe jos, notează Știrile PRO TV.
Sursă foto: Mario Iorgulescu/Facebook