ß
Gina Pistol și Smiley formează unul dintre cele mai frumoase și mai apreciate cupluri din showbiz-ul românesc și, din primăvara acestui an, sunt soț și soție. Cei doi s-au cununat atât civil, cât și religios, iar petrecerea a fost una de poveste, așa cum rar se întâmplă.
Cu toate acestea, în urmă cu aproximativ trei ani, cuplul a trecut printr-un moment nu tocmai plăcut. Gina și Smiley și-au dorit foarte mult să devină părinți, dar acest lucru era pe cale să nu se întâmple, deoarece, din cauza unor probleme de sănătate, aceasta avea șanse mai mici de 1% de a rămâne însărcinată.
Viața a fost, totuși, de partea lor și le-au dăruit-o pe micuța Josephine, în vârstă de doi ani și jumătate. Când au aflat vestea cea mare, au preferat să țină totul pentru ei, pentru a se asigura că sarcina nu va întâmpina niciun fel de problemă.
Deoarece știau cât de mult își doresc un copil atât ei, cât și familiile lor, nu au vrut ca vestea să fie urmată de una neplăcută. Însă, presa a divulgat secretul, iar părinții lui Smiley au fost supărați din cauza fatului că au trebuit să afle în acest fel.
„Un lucru s-a mai întâmplat în primul trimestru de sarcină, părinții noștri au aflat din presă că eu sunt însărcinată. A fost foarte urât. Dacă aș fi putut să pedepsesc pe cineva, atunci aș fi făcut-o fără să stau pe gânduri”, a povestit Gina, la acea vreme.
După ce le-au explicat situația părinților, apele s-au liniștit și au trecut cu vederea momentul cu pricina. Acum, întreaga familie se bucură de prezența lui Josephine și vede lumea prin ochii ei.
Încă de când s-a născut micuța Josephine, Gina Pistol și Smiley au decis să nu îi arate chipul în mediul online, deoarece vor să o protejeze de tot ceea ce s-ar putea întâmpla apoi. Cu toate acestea, sunt dispuși să le-o prezinte tuturor, doar atunci când ea își va dori acest lucru, moment așteptat de fanii lor.
După nunta de poveste a celor doi, Gina și Smiley au plecat în luna de miere, în sudul Franței. Aceștia au petrecut clipe minunate împreună și și-au creat amintiri pe care nu le vor uita niciodată, bucurându-se pe deplin de statutul de soț și soție.
Sursa foto: Instagram I smiley_omul, ginapistol
VEZI ȘI VIDEO
Gallery