ß
  • PRO TV
  • A murit încă una dintre persoanele rănite în urma exploziilor de la Crevedia. Numărul celor decedați a ajuns la patru

A murit încă una dintre persoanele rănite în urma exploziilor de la Crevedia. Numărul celor decedați a ajuns la patru

A murit încă una dintre persoanele rănite în urma exploziilor de la Crevedia. Numărul celor decedați a ajuns la patru

Consecințele celor două explozii de la Crevedia încă se văd. Încă una dintre persoanele rănite în urma celor întâmplate a murit, în această dimineață, 4 septembrie, la Spitalul Floreasca. În ciuda eforturilor depuse de medici, acesta nu a mai putut fi salvat. 

Starea de sănătate a pacientului în vârstă de 43 de ani era una extrem de gravă. Acesta avea arsuri pe 95% din suprafața corpului, după ce a fost rănit în urma primei explozii. Al treilea deces a fost înregistrat săptămâna trecută, joi, 31 august, fiind vorba de un localnic în vârstă de 63 de ani, internat la aceeași unitate medicală.

În momentul de față, pe lângă răniții care sunt tratați în străinătate, în România, se mai află: un bărbat nepalez, intubat la Bagdasar Arseni, șase persoane la Spitalul Floreasca, patru la Bagdasar Arseni, cinci se află la Spitalul de Arși și o persoană este internată la Spitalul Universitar. 

Primăria din Crevedia a anunțat că, astăzi, 4 septembrie, proprietarii stației GPL vor fi prezenți la sediul instituției, pentru a sta de vorbă cu localnicii, pentru a stabili despăgubirile pe care aceștia le vor primi. Mai mult decât atât, autoritățile au arătat că stația GPL a funcționat, timp de mai mulți ani, fără a avea autorizație. 

Patronii stației de GPL le-au promis cetățenilor din Crevedia că vor reconstrui toate casele care au fost avariate, dar și că vor plăti toate daunele provocate. Conform lui Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, citând datele centralizate la nivelul autorităților dâmbovițene, în urma exploziilor, zece case au fost distruse, iar numărul celor avariate se apropie de 80.

Până în momentul de față, au fost deschise patru dosare penale, au fost înregistrate patru decese, iar numărul persoanelor rănite este de 58. Aproximativ 20 de pacienți se aflau, la începutul acestei luni, în stare medie, doar doi pacienți din spitalele din România fiind în stare gravă. 

12 victime se află pe paturile de spital din străinătate, iar 11 dintre ele au arsuri pe mai puțin de 50% din suprafața corpului, fiind fie în stare stabilă, fie în evoluție clinică favorabilă. 

Sursa foto: Știrile Pro TV

VEZI ȘI VIDEO 

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni