ß
Din 4 septembrie, Venus, micul benefic, revine la mișcarea directă, iar Jupiter, marele benefic, își începe mișcarea retrogradă.
Venus, planeta iubirii, în mișcare retrogradă, prin zodia Leu, a adus în atenție relații din trecut, dar și experiențe sau situații nerezolvate. Planul sentimental a fost provocat în această vară, însă odată cu revenirea la mișcarea directă a planetei iubirii, lucrurile par să reintre în normal. Pot începe povești de iubire și vom avea capacitatea de a discerne ce este bun pentru noi și ce nu.
Venus traversează zodia Leu până pe 9 octombrie, când se va schimba vibrația cu zodia Fecioară. Așadar, în luna următoare, avem ocazia să luăm decizii importante în planul afectiv, dar și în domeniile guvernate de zodia Leu.
Tot pe 4 septembrie și Jupiter, marele benefic, își începe mișcarea retrogradă, prin zodia Taur.
Jupiter este planeta creșterii și expansiunii și în momentul în care intră în mișcare retrogradă, energia se întoarce în interior. În perioada 4 septembrie-31 decembrie 2023 este momentul să facem un pas înapoi, să pregătim planuri de dezvoltare pentru oportunitățile, care vor avea loc, când marele benefic revine la mișcarea directă. Pentru că traversează zodia Taur, o zodie care își dorește stabilitate, în cele patru luni de retrogradare, marele benefic aduce revizuiri și corecții acelor domenii de viață, în care s-au făcut greșeli și nu s-au utilizat eficient resursele. De asemenea, urmează o perioadă, în care se vor reevalua principiile, credințele și filosofia de viață.
Ce domenii activează revenirea lui Venus, planeta iubirii, la mișcarea directă și Jupiter, marele benefic, în mișcare retrogradă:
Recomandare! Citiți horoscopul pentru zodia natală, cât și pentru semnul din ascendent!
Venus, micul benefic, revine la mișcarea directă prin sectorul asociat iubirii, aventurilor romantice, cuceririlor și creativității. După șase săptămâni în care ai încercat să-ți dai seama ce sentimente ai pentru partenerul de cuplu sau poate, pentru altă persoană, acum poți să acționezi.
Jupiter în mișcare retrogradă prin zodia Taur, prin casa banilor, pe care îi câștigi din muncă, te invită la pregătirea unui plan pentru o relansare financiară după 1 ianuarie 2024.
Venus, guvernatoarea ta, revine, după șase săptămâni, la mișcarea directă, prin sectorul familiei, patrimoniului, căminului, părinților și bazelor emoționale. Dacă nu ai reușit să descurci o situație în familie, pe mișcarea directă a micului benefic, vei reuși sigur să-ți duci la capăt obiectivele.
Jupiter în mișcare retrogradă prin zodia Taur, prin casa identității tale, te va ajuta, în următoarele luni, să-ți redirecționezi energia spre interior, să pregătești un plan personal, pentru o relansare în momentul în care vor veni șanse de afirmare.
Sectorul comunicării, gândirii și interacționării este activat de revenirea lui Venus, micul benefic, la mișcarea directă. Posibil să ți se clarifice anumite chestiuni, care păreau încurcate și la serviciu și-n planul sentimental. Vei avea niște discuții cu șefii sau cu persoane cu care s-ar putea să închei niște contracte de colaborare.
Pe de altă parte, Jupiter, marele benefic, își începe mișcarea retrogradă prin sectorul subconștientului, frământărilor interioare, introspecției și trecutului. În următoarele patru luni, vei căuta o vindecare, o reechilibrare fizică și psihică. De asemenea, poți lucra la un proiect profesional, pe care să-l ții secret și vei aștepta momentul oportun de lansare.
Cu Venus, micul benefic, în mișcare directă, prin casa banilor pe care îi câștigi din muncă, încep să vină și banii în conturile tale, după o perioadă de o lună și jumătate în care ai cheltuit mai mult decât bugetul stabilit. Dacă ți-ai învățat lecțiile, acum vei știi să administrezi mai bine finanțele.
Pe de altă parte, Jupiter, marele benefic, își începe mișcarea retrogradă prin sectorul proiectelor de viitor și relațiilor de prietenie și până la finalul lunii decembrie, recomandarea astrelor este să-ți reevaluezi activitățile de pe urma exercitării profesiei. Poți relua proiecte mai vechi sau să aduci modificări celor pe care le ai în derulare.
Poți răsufla ușurat, pentru că Venus, planeta iubirii, revine la mișcarea directă, prin sectorul personalității, după o lună și jumătate în care ți s-au răscolit sentimentele și relațiile. Acum, începi să-ți dai seama ce ai nevoie, să investești mai mult în imaginea ta și-n ce-ți dorești, să strălucești și să fii din nou în atenția tuturor.
Pe de altă parte, Jupiter, marele benefic, își începe mișcarea retrogradă prin sectorul carierei și imaginii. Până la finalul lunii decembrie, îți vei reevalua activitatea profesională și vei încerca să te pui în valoare cu un proiect de creație.
După o lună și jumătate, în care Venus, planeta iubirii, ți-a răscolit sentimentele și viața afectivă, micul benefic revine la mișcarea directă și începi să te liniștești, să nu mai fii agitată interior. Lucrurile reintră în normal, după o perioadă de introspecție și înțelegere a unor situații din trecut.
Vei lăsa în spate trecutul și-ți vei continua viața cu alte principii și convingeri, pentru că Jupiter, marele benefic, își începe mișcarea retrogradă prin casa principiilor și sistemului de valori și până la finalul lui decembrie vei vedea dintr-o altă perspectivă viața.
Venus, guvernatoarea ta, revine la mișcarea directă, semn că se încheie o perioadă de reevaluare a planurilor și proiectelor de viitor. Pentru că traversează și casa prietenilor și dinamizează și axa sentimentală, lucrurile pot reintra în normal și în planul amoros, dar și-n relațiile cu prietenii, cu care au existat neînțelegeri.
Pe de altă parte, Jupiter, marele benefic, își începe mișcarea retrogradă prin sectorul intereselor financiare, a banilor proveniți din alte surse decât salariile, intimității și încrederii reciproce. Până la finalul lunii decembrie, urmează o perioadă de reevaluare a proiectelor financiare și a relației intime.
Venus, micul benefic, revine la mișcarea directă, prin sectorul carierei și încheie o perioadă de șase săptămâni, în care ți-ai revizuit proiectele profesionale și ai încercat să îți dai seama în ce direcție te îndrepți. Dacă ai avut niște discuții cu șefii, legate de activitatea ta și de schimbările, pe care vrei să le operezi, acum le poți pune în aplicare.
Pe de altă parte, Jupiter, marele benefic, își începe mișcarea retrogradă prin sectorul relațiilor și parteneriatelor profesionale și pănă la finalul lunii decembrie urmează o perioadă în care vei căuta să modifici termenii unor contracte.
După o perioadă de șase săptămâni, în care Venus ți-a răscolit principiile, credințele și direcția profesională, micul benefic revine la mișcarea directă prin zodia Leu. Posibil să începi niște cursuri, determinat fiind de ambițiile tale să obții o funcție sau conducerea unei echipe. Și o călătorie este posibil să-ți fi schimbat perspectiva asupra vieții.
Pe de altă parte, Jupiter, guvernatorul tău, își începe mișcarea retrogradă prin sectorul muncii și activităților profesionale, unde, până la final de decembrie, vei pune pe roate un proiect nou, care să-l lansezi când va fi momentul oportun.
După o perioadă de șase săptămâni, în care Venus ți-a răscolit sectorul financiar, acum, pe mișcarea directă a micului benefic, poți să găsești și soluții de suplimentare a veniturilor. Venus este și guvernatoarea casei sentimentale și este posibil să fi reușit, în vara aceasta, să fi clarificat anumite chestiuni din relație.
Pe de altă parte, Jupiter, marele benefic, își începe mișcarea retrogradă prin sectorul iubirii și aventurilor romantice, creativității și pănă la finalul lunii decembrie, vei căuta să-ți valorifici mai mult creativitatea, să lucrezi la un proiect personal sau să cucerești o persoană de care te simți atras.
Venus, micul benefic, revine la mișcarea directă, prin sectorul asociat relației, căsătoriei și parteneriatelor profesionale. După o perioadă de șase săptămâni provocatoare în planul relațional, ai reușit să clarifici anumite situații și neînțelegeri în cuplu. Există două variante: ori treci cu vederea și ajungi la un compromis cu partenerul de cuplu, ori închei o relație care este mai mult nefuncțională.
Pe de altă parte, Jupiter, marele benefic, își începe mișcarea retrogradă prin sectorul familiei și spațiului de locuit și te invită la o revizuire a planurilor, care privesc viața de familie și relațiile cu rudele, în special cu părinții.
Venus, micul benefic, revine la mișcarea directă, prin sectorul asociat muncii, activităților profesionale, rutinei zilnice și sănătății. După șase săptămâni, în care au avut loc tot felul de modificări la serviciu, acum lucrurile reintră în normal și munca ți s-a ușurat. În privința sănătății, unele evenimente din viața apropiaților tăi te-au determinat să iei decizii privind adoptarea unui stil de viață sănătos.
Pe de altă parte, Jupiter, guvernatorul tău, își începe mișcarea retrogradă prin sectorul comunicării, gândirii, dezbaterilor, învățării, interacționării cu ceilalți. Până la finalul lunii decembrie, s-ar putea să începi niște cursuri sau să te pregătești într-un domeniu de interes pentru tine, ca apoi să aștepți oportunitatea și să faci o schimbare în planul profesional.