După accidentul teribil de la 2 Mai, în care un șofer de 19 ani aflat sub influența substanțelor interzise a spulberat un grup de tineri pe șosea și a luat două vieți, o altă tragedie șochează România! Eduard Norbert Palco, 19 ani, a condus beat și a intrat într-un grup de 3 persoane, omorându-le pe loc.
Un eveniment tragic, asemănător cu cel de la 2 Mai, a avut loc zilele trecute în județul Alba, localitatea Sântimbru. Un șofer de 19 ani a ucis trei persoane în vârstă de 17, 18, respectiv 25 de ani, după ce s-a urcat la volan sub influența alcoolului.
Numele său este Eduard Norbert Palco, iar din informațiile apărute în mediul online aflăm că are permis de conducere de aproximativ 9 luni. Beat criță, acesta a intrat cu vitează într-un grup de 6 tineri care se aflau în dreptul unei benzinării, accidentându-i astfel pe toți.
Conform alba24.ro, Bogdan Stinea , Patrick Adrian și Daniel Doru au murit pe loc. Potrivit rudelor, toți se întorceau dintr-un club din Alba Iulia și voiau să se oprească la benzinărie pentru cumpărături.
Eduard Norbert Palco și-a continuat drumul după impactul fatal pentru încă 200 de metri, iar mai apoi s-a oprit în câmp.
Rezultatul alcooltestului a fost de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost testat, de asemenea, și pentru consumul de droguri, rezultatul fiind negativ.
Potrivit alba24.ro, acesta va fi dus în fața procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia și arestat preventiv pentru 30 de zile.
Sursă foto: alba24.ro. Facebook/ ProAlba
Gallery