ß
De la prințesa răsfățată a Hollywood-ului la o mamă divorțată, cu probleme financiare, care trăiește cu cei 5 copii într-o rulotă. Ca și cum asta nu ar fi fost suficient, acum Tori Spelling are și probleme de sănătate. Actrița a postat pe rețelele de socializare o imagine de pe patul de spital.
“A patra zi de internare aici și mi-e atât de dor de copiii mei”, a scris Tori Spelling, care se află pe perfuzii, sub îngrijirea medicilor. Actrița nu a dezvăluit însă cu ce probleme de sănătate se confruntă.
Nu cu mult timp în urma, Tori a trecut printr-o perioadă dificilă, atât din punct de vedere psihic, cât și financiar. S-a despărțit de soțul ei, Dean McDermott, s-a mutat inițial cu copiii într-un motel ieftin, iar apoi au fost văzuți într-o rulotă.
Internarea în spital a avut loc în aceeași în care paparazzii au fotografiat-o lucrând la un proiect tv în Berverly Hills, pe 17 august.
Inițial, Tori Spelling le-a povestit fanilor că a fost nevoită să își părăsească casa din cauza problemelor cu mucegaiul, care i-au afectat atât sănătatea ei, cât și pe a copiilor. În mai, aceasta a postat imagini dintr-o clinica, spunând că “problemele noastre sunt la un alt nivel acum, cu mucegaiul care ne omoară lent în ultimii 3 ani”.
Sursa foto: PROFIMEDIA
Tori Spelling a fost, până de curând, una dintre vedetele răsfățate de la Hollywood. A avut o copilărie și adolescență lipsită de griji, tatăl ei fiind unul dintre cei mai respectați producători din industria cinematografică. Trăia într-o vilă de 165 de milioane de dolari și i se îndeplinea orice dorință. Tatăl ei a făcut-o și celebră: i-a dat un rol în serialul Beverly Hills 90210, pe care îl puteți vedea și pe voyo.ro.
În ultimii ani, Tori Spelling a avut grave probleme financiare, din cauza achizițiilor sale nesăbuite. S-a îngropat în datorii de sute de mii de doari, pe care nu le-a mai putut plati. Mai mult, din averea de 600 de milioane de dolari a tatălui ei, Tori a primit doar 800.000 după moartea acestuia.
Gallery