Norocul îi surâde în sfârșit lui Dinu Maxer. După mai multe încercări, artistul și-a găsit sufletul pereche.
A ieșit soarele și pe strada lui Dinu Maxer, după ce fosta soție și-a refăcut viața la scurt timp după divorț, acum, artistul pare că și-a găsit, în sfârșit, sufletul pereche. Este vorba despre o focoasă brunetă care l-a pus pe jar pe artist.
În luna martie a acestui an, Dinu și Deea Maxer au anunțat că s-au separat, asta după 17 ani de relație. La scurt timp după divorț, Deea și-a refăcut viața alături de Robert Drilea, bărbatul alături de care se simte completă și deja visează la o nouă familie. La rândul său, Dinu a încercat să-și refacă și el viața, însă relația nu a durat prea mult, căci a conștientizat că își dorește altceva de la partenera de viață.
„Știrile au un delay (n.r.: o întârziere) de aproape o săptămână, în contextul relației. Ulterior, mai precis sâmbătă, am decis să mergem pe căi diferite. Eu am declarat de la început! Eu am spus clar! Este o relație la început! Nu am vrut această vâlvă, a fost o întâmplare, am fost la o petrecere a unei prietene, a făcut-o într-un club, în timpul săptămânii.
Am crezut că e ceva privat, n-am crezut că de acolo se vor inflama atât de mult lucrurile și evident, pentru un om, când se intră din exterior în lumea noastră și oamenii ajung prima știre într-o zi, sunt copleșiți. Nu neapărat de știre, de titlurile care se pun și de cuvintele scoase din context, cât de comentariile care vin. Așadar...prea mult!”, declara atunci Dinu Maxer, într-o emisiune televizată.
Recent, Dinu s-a afișat alături de o altă femeie, tot o brunetă, ba chiar a postat și o poză cu ea în mediul online, la care a adăugat un mesaj scurt.
„În pași de dans...”, a scris Dinu Maxer pe rețelele sociale, în dreptul unei fotografii cu o brunetă misterioasă, înaltă și slabă, în care dansează.
Artistul nu a oferit mai multe detalii despre femeia misterioasă și nici de când sunt împreună, însă comentariile internauților nu au întârziat să apară, mulți dintre ei l-au pus la zid pe Dinu, spunând că relația este veche, doar că nu s-a afișat până acum.
Sursă foto: Instagram
VEZI ȘI VIDEO
Gallery