ß
O nuntă neobișnuită a avut loc, zilele trecute, în orașul Mololos din Filipine. Doi miri s-au căsătorit religios într-o biserică inundată, după ce un taifun a lovit năprasnic provincia Bulacan.
Imaginile de la ceremonia religioasă, postate pe rețelele sociale de Maria Jasmin Halili, una dintre verișoarele mirelui, au devenit virale. Mireasa, Dianne Victoriano, a fost condusă la altar prin apa care trecea de glezne.
Mirele și nuntașii n-au părăsit biserica până când tânăra nu a spus DA în fața preotului care a oficiat ceremonia.
„Nu există furtună sau inundație pentru doi oameni care se iubesc, așa că nunta continuă”, a scris Maria Jasmin Halili pe TikTok. Clipul a strâns peste 4 milioane de vizionări. Vezi poze în GALERIA FOTO de mai sus!
Unii dintre invitați și-au suflecat pantalonii, alții au purtat cizme de cauciuc, însă cei mai mulți n-au ținut cont de nivelul apei din biserică și au trăit momentul alături de miri.
„Am hotărât să continuăm ceremonia, indiferent de ce urma. Nu a contat dacă oaspeții au refuzat să vină din cauza situației. Important este că am vrut să fim căsătoriți, că noi am fost acolo și că familiile noastre au fost cu noi”, a spus mireasa după nuntă, pentru ziarul The Independent.
Într-o postare pe Facebook, ea le-a mulțumit celor care nu au ținut cont de starea vremii și au ales să le fie alături, ei și soțului ei Paulo Padilla.
Fotografii: @pureskin_essenceph/TikTok
Vezi și VIDEO:
Gallery