ß
Sinead O'Connor a fost găsită decedată în casa ei din Londra, însă cum mult timp înainte de a muri ea a început să-și pregătească cei patru copii pentru acest scenariu. Cântăreața de 56 de ani le-a cerut să respecte cu strictețe instrucțiunile ei, pentru binele lor.
Sinead O'Connor și-a pregătit copiii pentru ziua în care ea nu va mai fi. La acea vreme era în lumina reflectoarelor și cei patru copii ai ei nu erau majori. Deși nimic nu-i amenința viața, Sinead O'Connor a ținut morțiș să-și instruiască cei patru copii pentru a-i pregăti, din toate punctele de vedere, pentru eventualitatea unei morți neașteptate.
Artista s-a confesat într-un interviu acordat revistei People în 2021, unde a dezvăluit că le-a spus copiilor încă de când erau mici să-l sune pe contabilul ei înainte de a chema salvarea.
Conform propriilor declarații, finanțele familiei și bunurile materiale rezultate din drepturile de autor erau importante pentru ea, fiindcă ele le-ar fi asigurat copiilor un trai lipsit de griji.
„Vedeți voi, când artiștii sunt morți sunt mai valoroși decât atunci când sunt în viață. Este dezgustător ce fac casele de discuri. Dacă mama voastră moare mâine, înainte de a suna la 112, sunați-mi contabilul pentru a se asigura că acestea (casele de discuri – n.red.) nu vor începe să-mi lanseze piesele și să nu vă spună unde sunt banii”, a spus artista, conform sursei citate.
Mulți ani mai târziu, în 2022, când fiul ei, Shane, s-a sinucis, Sinead O'Connor a decis că nu mai are motive să cânte vreodată. În momentul morții ei, artista irlandeză mai avea o avere estimată la 500.000 de dolari.
În vara anului 2017 s-a aflat că artista a pierdut cea mai mare parte a averii sale și că locuiește într-un motel din New Jersey, unde plătește 70 de dolari pe noapte.
Sinead O'Connor a lăsat în urmă trei copii: Jake Reynolds (34 de ani), Roisin Waters (27 de ani) și Jeshua Bonadio (16 ani).
Fotografii: Getty Images/Profimedia
Vezi și VIDEO:
Gallery