Smiley implineste astazi 40 de ani si nu putea fi o zi oarecare, lipsita de emotii si surprize din partea echipei, a fanilor si a celor apropiati lui. Dimineata, cand a plecat de acasa, artistul nu banuia ca drumul lui prin traficul din Bucuresti nu va fi ca in fiecare zi.
Primul semn de intrebare a aparut cand, intr-un rond, o masina purta mesajul "Ce mai faci străine? De mult n-am mai vorbit”, apoi ”Oficial îți merge bine, oficial ți-e bine”, pentru ca la final sa fie scris si ”Să-ți fie vară toată viața! Asta îți doresc!”, toate parafrazari ale unora dintre cele mai cunoscute piese ale lui.
Cand parea ca drumul isi continua cursul firesc, pe un banner mare din fata unui magazin a aparut cu mult senin si simbol mesajul „Fii fericit, indiferent de vreme. Mai bine mai târziu decât prea devreme.”
Si in zona aeroportulului un calator purta un mesaj ce-i parea a fi dedicat: „Pierdut buletin, nu mai știu de unde vin!”
Drumul a continuat sa fie presarat cu mesaje haioase, aparute neasteptat, scrise pe pancarte sau pe bucati uriase de material, precum: Să nu uiți să te joci câteodată, Azi e ziua-n care nu ești deloc un oarecare sau Bucură-te, zâmbește și spune „Aia e”!.
Zambete, surprindere, imbratisari, fotografii si bucuria sentimentului ca ziua lui este o sarbatoare si pentru cei din jur. Mai multe imagini cu reactiile lui Smiley la surprizele daruite de colegii, fanii si prietenii lui se pot vedea in curand pe canalele oficiale ale artistului.
Sarbatoarea nu se termina aici pentru Smiley, care isi asteapta colegii si prietenii cei mai apropiati intr-un loc verde, cu piscina, muzica si muuuulta distractie pentru petrecerea sa de 40 de ani!
Gallery