ß
Chiar în ziua în care Helen Mirren a împlinit 78 de ani a fost lansat trailerul filmului „Golda”, una dintre cele mai așteptate producții ale anului 2023.
Filmul Golda, regizat de Guy Nattiv și scris de Nicholas Martin, descrie viața Goldei Meir, fost prim-ministru al Israelului. Cea care îi dă viață Goldei este Helen Mirren, una dintre cele mai talentate și iubite actrițe de la Hollywood.
Actrița este de nerecunoscut în trailerul care tocmai a fost lansat. Helen Mirren poartă proteze faciale și o perucă gri, iar fanii i-au transmis deja că merită un Oscar pentru această portretizare. (Mai multe imagini în GALERIA FOTO de mai sus)
Helen a declarat anterior despre rol: „Golda Meir a fost un lider formidabil, intransigent și puternic. Este o mare provocare să o reprezint în cel mai dificil moment al vieții sale”.
Filmul relatează deciziile controversate pe care politicianul le-a luat în timpul Războiului Yom Kippur din 1973, în care țara sa a suferit pierderi uriașe în lupta cu mai multe state arabe.
„Se pare că Helen Mirren va câștiga Oscarul pentru cea mai bună actriță”, „Helen e uimitoare, abia aștept să văd filmul!”, „Una dintre cele mai bune actrițe din toate timpurile”, „A jucat-o pe regina Angliei și acum pe prim-ministrul Golda Meir. Asta da versatilitate”, „Helen uimește din nou și din nou. Merită niște premii, poarte chiar Oscarul”, au reacționat câțiva dintre cinefili după ce au urmărit trailerul oficial al peliculei.
Filmul va fi lansat în cinematografele din America la sfârșitul lunii august.
Rolul din filmul „Regina”, în care a interpretat-o pe regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii, i-a adus un Oscar, un Glob de Aur și un premiu BAFTA. Actrița a mai fost nominalizată la Oscar pentru rolurile din „The Last Station“, „Gosford Park“ şi „The Madness of King George“.
Pe lângă talentul actoricesc, Helen Mirren este cunoscută și pentru frumusețea sa naturală, iar în 2014 a devenit ambasador al brandului L'Oréal.
Fotografii: Getty Images/ capturi Youtube
Gallery