ß
În lumea animalelor, atracția pentru reprezentanții de același sex este comună și a fost observată la mai bine de 1500 de specii, cum ar fi delfinii, pingunii sau chiar leii.
Un nou studiu, publicat de Current Biolog arată că 72% dintre macacii masculi se angajează în relații cu parteneri de același sex. În același timp, doar 46% dintre macaci au relații intime cu femele. Studiul, care a fost condus de cercetători de la Imperial College London, a urmărit comportamentul macacilor masculi din Puerto Rico.
”Am ajuns la concluzia că majoritatea masculilor sunt bisexuali și că, în unele cazuri, atracția pentru reprezentații de același sex este moștenită”, declarat unul dintre autorii studiului, Jackson Clive.
”Cercetarea noastră arată că comportamentele sexuale de acest gen pot fi comune printre speciile de animale și că pot evolua. Sper că rezultatele noastre să încurajeze și alte descoperiri în acest domeniu”.
Studiul a inclus 236 de macaci masculi dintr-o colonie de 1700 de membri de pe insula Cayo Santiago. Observațiile au fost făcute între 2017 și 2020 și au fost coroborate cu analize genetice și cu cercetarea pedigree-ului în dosare care datează de la mijlocul anilor 1950.
Oamenii de știință au descoperit că, în cazul a 6,4%, acest tip de comportament este moștenit. Acest lucru înseamnă că unele dintre genele care îi determină pe macacii masculi să se angajeze în relații cu reprezentanții de același sex sunt transmise din tată în fiu.
”Din păcate, există persoană care cred că atracția pentru reprezentații de același sex este nenaturală, iar în unele țări există chiar și pedeapsa cu moartea pentru homosexualitate”, spune autorul Vincent Savolainen de la Imperial College London. ”Cercetarea noastră arată că genul acesta de comportament este răspândit la scară largă printre animalele non-umane”.