ß
Amarah este cea mai urmărită femeie transgender din România. Aceasta, în urmă cu mai mulți ani, a realizat că nu se simte bine în pielea ei, așa că a apelat la o tranziție care a necesetat multe tratamente hormonale și intervenții estetice. Toate acestea au fost făcute cu scopul de a deveni femeie, iar în acest moment oricine o vede pe stradă, poate să îi recunoască adevărata identitate.
Amarah a fost de multe ori în centrul atenției, atât din cauza scandalurilor în care a fost implicată, cât și pentru modul ei unic de exprimare. Pe rețelele de socializare, aceasta are o comunitate uriașă de oameni care o apreciază și care îi vizionează videoclipurile. Ba mai mult decât atât, influencerul a spus de mai multe ori că a reușit să își opereze sânii, buzele și nasul cu ajutorul donațiilor primite de la fanii ei, în cadrul live stream-urilor de pe TikTok.
Totuși, Amarah încă nu a apelat la operația de schimbare de sex și nici nu pare că își dorește să recurgă curând la ea, potrivit declarațiilor făcute în spațiul public. Acest lucru este sesizat de internauți deoarece, deși încă deține organe genitale masculine, tânăra se filmează constant în rochii mulate, fuste scurte sau chiar lenjerie intimă.
Recent, pe TikTok s-a viralizat un videoclip în care Amarah dansează pe ritmuri de manele purtând rochie mulată, de culoare verde neon, care îi scoate în evidență silueta. Totuși, unii internauți s-au ținut de glume și au remarcat și alte aspecte ale corpului vedetei.
@amarah.live #foryou ♬ Hei dusmanii mei, Ramaneti elevii mei - Dj Magic Romania
Postarea a stârnit sute de reacții, videoclipul având peste 14.000 de like-uri și alte 820 de comentarii. Deși unii i-au lăudat trupul, alții au considerat că expunerea acesteia este exagerată: „Ai de toate, zău!” // „Unii băieți ar fi invidioși” // „Voi ați văzut???” // „Ești bărbat, nu femeie!” // „Nu ți-e rușine?”.
Cu toate acestea, Amarah nu ține cont de nimic atunci când își dorește să se promoveze, se simte bine în propria ei piele, iar comentariile internauților nu o afectează deloc.
Sursă foto: Amarah/TikTok, Captură ecran, Arhivă PROTV
VEZI ȘI VIDEO
Gallery