• PRO TV
  • Dana Roba și-a revăzut fetele! Cum s-a afișat vedeta alături de Celine și Chantal: „Au fost martore”

Dana Roba și-a revăzut fetele! Cum s-a afișat vedeta alături de Celine și Chantal: „Au fost martore”

Dana Roba și-a revăzut fetele! Cum s-a afișat vedeta alături de Celine și Chantal: „Au fost martore”

Dana Roba a fost externată din spital în urmă cu o săptămână, iar în acest moment vedeta se află în afara oricărui pericol. Aceasta s-a zbătut între viață și moarte pe patul de spital, însă a rămas puternică datorită fiicelor ei, alături de care visa să fie din nou împreună. Acum, dorința i-a fost îndeplinită, iar make-up artista și-a strâns din nou fetele în brațe. 

Dana Roba face pași siguri spre recuperare! Vedeta, lovită de către soț cu ciocanul în cap în urmă cu aproape o lună, a reușit să se întoarcă în locuința ei și să își strângă din nou fetele în brațe. Deși în primă fază aceasta susținea că nu își dorește ca fiicele sale să o vadă neajutorată și cu o parte din craniu reconstruită, ulterior a luat decizia să le reîntâlnească, indiferent de aspectul fizic. 

Astfel, pe 1 iulie 2023, Dana Roba a publicat pe Instagram mai multe imagini în care apare alături de fetele sale, dar și câteva videoclipuri extrem de emoționante. (VEZI ÎN GALERIA FOTO DE MAI SUS IMAGINILE CU DANA ROBA ȘI FIICELE SALE). 

Alături de fotografii, Dana Roba a postat și un mesaj în cadrul căruia a anunțat că se va prezenta la o emisiune TV pentru a explica tot ce s-a întâmplat, dar a făcut și o dezvăluire: fetele au fost martore măcelului prin care a trecut mama lor:

„In acest timp m-au salvat fetițele mele și gândul ca nu le pot lasa sa trăiască fără mama. Am încredere in justiție și cred ca orice judecător care va judeca acest caz, va fii empatic cu întreaga situație și îmi va înțelege durerea, traumele, cicatricile cu care voi lupta ani de zile. Când am fost după fete am avut încă un șoc cand fetițele mi-au povestit ca au fost martore la fapta tatălui lor. Acest monstru au lăsat cicatrici și traume in sufletul fetelor mele care vor avea nevoie ani buni de considere psihologice. Ma voi prezenta cu capul sus la fiecare termen de judecată, ca toată lumea sa vadă ce a putut sa facă acest monstru.”, a scris Dana Roba pe Instagram.

Mai mult decât atât, pe InstaStory, Dana Roba a publicat un videoclip în care vorbește cu Chantal. Conversația este de-a dreptul emoționantă!

„Dana Roba: Bună dimineața, cine o iubește pe mami?”
Fiica Danei Roba: Am un bebe aici.
Dana Roba: Eu sunt bebele tău?
Fiica Danei Roba: Da.
Dana Roba: Nu pot să cred, nu îmi vine să cred. Îmi vine să plâng. Și ce îmi dai să mănânc azi?
Fiica Danei Roba:Terci și lapte praf
Dana Roba: Okey. Vă rog, un lapte praf și o pizza. Mă iubești?
Fiica Danei Roba: Da.
Dana Roba: Te iubesc”
, a fost conversația emoționantă dintre cele două.

Într-un alt videoclip, Dana și Chantal și-au exprimat dragostea una față de cealaltă:

„Dana Roba: Hello, Chantal. Îți place părul meu?
Fiica Danei Roba: Îmi place chiar dacă e scurt.

Dana Roba: Nu o deranjează pe Chantal asta, nu Chantal?

Fiica Danei Roba: Nu.”

Sursă foto: Dana Roba/Instagram, Arhivă PROTV

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni