Sidonie Nargeolet, fiica exploratorului francez Paul-Henri, a transmis un mesaj emoționant după ce tatăl său a murit pe loc în urma „imploziei catastrofale” a submersibilului OceanGate.
Fiica oceanografului francez Paul-Henri Nargeolet, în vârstă de 39 de ani, a sperat până în ultima clipă că tatăl său va fi salvat, iar vestea că au fost găsite resturi din navă pe fundul Oceanului Atlantic, lângă epava Titanic, au dărâmat-o pur și simplu.
Chiar și așa, aceasta declară că se simte liniștită atunci când se gândește că tatăl său „este fericit acolo unde este”, având în vedere că Nargeolet și-a petrecut o bună parte din viață în conducerea diferitelor expediții la Titanic. Atât ea, cât și frații săi l-au descris pe exploratorul francez ca fiind un expert de top al Titanicului, cu peste 35 de scufundări la epavă.
„Indiferent dacă se află într-un submarin sau pe Titanic, știu că îi place unde este. În orice caz… este fericit acolo unde este… Asta e liniştitor”, a spus fiica exploratorului francez.
Cei cinci pasageri ai submersibilului Titan care au decedat în urma expediției sunt: exploratorul francez Paul-Henri Nargeolet, miliardarul pakistanez Shahzada Dawood, fiul său Suleman, miliardarul englez Hamish Harding și fondatorul OceanGate, Stockton Rush.
Sursă foto: Arhivă, Getty, Profimedia, Instagram/Sidonie Nargeolet
Gallery