ß
Rudolf Țehaniuc, un elev din Iași, de 16 ani, a devenit un erou după ce a salvat un profesor de la moarte, prin aplicarea unui masaj cardiac și realizarea respirației gură la gură. Intervenția sa rapidă a fost factorul decisiv în menținerea în viață a profesorului, care, ulterior, a primit ajutorul medicilor.
Rudolf Tehaniuc este elev la Colegiul Economic Administrativ din Iași, iar zilele trecute a salvat viața unui formator care mersese la liceul unde acesta învăța, pentru a susține o lecție de diriginție. Potrivit stiriromania.ro, profesorul și elevii se aflau în una din sălile instituției, când brusc s-a simțit rău, s-a scuzat de la cei prezenți și a căzut pe spate.
Inițial, elevii au crezut că profesorul simula totul, deoarece cu puțin timp în urmă le oferise o lecție spunându-le: "din greșeli înveți cel mai bine", însă, când a căzut și a dat cu spatele de masă, cei prezenți i-au sărit imediat în ajutor.
Printre aceștia s-a numărat și Rudolf Țehaniuc, care a rămas calm și, văzând că respirația profesorului era îngreunată, a decis să-i facă masaj cardiac și respirație gură la gură. Elevul a fost ajutat și de ceilalți colegi și profesori, care au sărit imediat în ajutor. Unul dintre ei a mers la cabinet, iar altul a sunat la 112. La scurt timp după, a apărut și personalul medical și un echipaj SMURD, care l-au stabilizat pe bărbat și l-au dus la UPU, potrivit conducerii Colegiului Economic Administrativ Iași.
„După ce am văzut că dă să cadă pe spate, mi-am dat seama că e pe bune. I s-a făcut brusc rău și imediat am acționat, mi-am dat seama că eu sunt cel mai apt să ajut. Când a căzut s-a lovit cu spatele de masă, am verificat dacă respiră, dacă mai are puls, respirația deja era precară, așa că am început să-i fac masaj cardiac. Am apucat să-i fac cam 10 apăsări pe piept, de vreo 2-3 ori respirație gură la gură și starea s-a îmbunătățit. Și după ce au venit medicii am rămas să ajut, am ținut capul ridicat pentru că așa se face. Vreau să spun că fiecare a avut rolul lui, au mai fost elevi care au desfăcut cureaua, cămașa”, a declarat Rudolf Țehaniuc potrivit publicației menționate mai sus.
Adolescentul a știut să aplice tehnicile de prim ajutor datorită părinților săi, care sunt cadre medicale. Asemenea lor, Rudolf își dorește o carieră în domeniul medical.
Sursă foto: Shutterstock
Vezi și: