ß
În 2016, Milo a apărut în documentarul MTV ”Transformation”, chiar la începutul tranziției ei din fată în băiat.
Atunci, declara că îi plac cămășile hawaiene și spunea că se simte ”invincibil”.
Șapte ani mai târziu, Milo s-a întors - ca femeie de data aceasta - într-o postare pe YouTube, în care mărturisește cu amărăciune că tranziția a lăsat-o cu cicatrice, păroasă și probabil infertilă.
”S-a dovedit o mare greșeală”, a scris Milo în clip. ”Tot mă gândesc că, dacă vreau ca oamenii să mă perceapă drept femeie, trebuie să fac exerciții de schimbare a vocii și să-mi îndepărtez cu laserul părul de pe față. Dar sunt atât de obosită”.
În ultimele săptămâni, Milo nu a mai luat testosteron și regretă tranziția care a lăsat-o cu probleme medicale dureroase.
În demersul ei de a-și schimba sexul, Milo și-a îndepărtat sânii pe cale chirurgicală. De la testosteronul luat, vaginul ei s-a atrofiat - un simptom comun pentru femeile care se transformă în bărbați. Din cauza disconfortului, la 21 de ani, aceasta a apelat la histerectomie.
”Pur și simplu, nu mi-a păsat de organele mele reproductive. În capul meu, îmi ziceam: nu am nevoie de aceste organe, pentru că sunt bărbat”, a spus ea în video.
Opt luni mai târziu, aceasta s-a întors la medic. Ovarele ei nu au fost îndepărtate în timpul histerectomiei, dar unul dintre ele a suferit o ruptură și ”a murit”.
Pentru că a încetat să mai ia testosteron, se plânge de schimbări de dispoziție, de vocea groasă, de începutul de chelie, de trăsăturile dolofane și de părul de pe burtă care trebuie îndepărtat regulat.
”Sunt mult mai urâtă și mai grasă decât eram”
Milo crede că tranziția spre alt sex a fost o greșeală adolescentină.
Gallery