ß
  • PRO TV
  • Oana Roman: "Este un trend care mă deranjează, al influencerilor sau persoanelor publice care își implică copiii în campani"

Oana Roman: "Este un trend care mă deranjează, al influencerilor sau persoanelor publice care își implică copiii în campani"

Oana Roman: "Este un trend care mă deranjează, al influencerilor sau persoanelor publice care își implică copiii în campani"

Oana Roman recunoaște că mare parte din venituri îi vin ca influencer din Instagram și Facebook, dar povestește că una dintre regulile ei este să nu își afișeze peste măsura fiica și să nu o implice în campaniile ei publicitare. 

Deși povestește că fiica ei iubește să se filmeze cu telefonul mobil, spune că, în prezent, materialele nu sunt publicate nicăieri. Pentru Viva, citată de Cancan, artista a declarat:
 
”Da, o expun puțin pentru că este un trend care pe mine mă deranjează foarte tare, al influencerilor sau persoanelor publice, care își implică copiii în campanii. Mie mi se pare extrem de urât, foarte deplasat, este clar că acele campanii funcționează mai bine fiindcă își bagă copiii la mijloc, pentru că orice postare cu copii se viralizează mult mai ușor. Ei practic câștigă bani pe spatele acestor copii care sunt încă destul de mici pentru a decide dacă își doresc sau nu să fie târâți în astfel de lucruri. Eu pe Isa nu am băgat-o în vreo campanie.

Vezi mai multe poze cu Oana Roman în Galeria Foto

Eu trăiesc din Instagram și din Facebook, din campanii de influencing, fără să îmi implic copilul vreo secundă în aceste campanii. Se poate. Este multă muncă, dar se poate. Alții își explotează copiii în toate campaniile posibile, nu vorbim de jucării sau pampers, ci de lucruri care nu au legătură cu un copil. Din acest motiv am hotărât că Isa nu va fi expusă și o să se expună ea singură dar nu acum, ci când va fi mai mare și poate decide singură."

FOTO: OANA ROMAN INSTAGRAM 

Vezi și:


Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni