ß
Cea de-a 22-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) și-a desemnat câștigătorii în acest weekend. Cu acest prilej, PRO TV a oferit un premiu special în cadrul programului Ro Days | Industry Events.
Premiul pentru cel mai bun proiect de serial – acord de dezvoltare semnat cu PRO TV a revenit proiectului The Kids Are Alright (scriitor Serghei Chiviriga). Distincția a fost acordată în premieră, în cadrul programului Ro Days | Industry Events al Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF).
Juriul, format din Gabriela Iacob, Bogdan Mirică și Anthony Muir, s-a declarat fascinat de „lumea poveștilor, de personaje autentice, cu un potențial real pentru un spectacol optimist, proaspăt”.
„Acest proiect aduce în centru povești marginale și promite o privire captivantă asupra unei realități binecunoscute, dar neexplorate”, se mai arată în comunicatul de presă emis după festivitatea de premiere.
The Kids Are Alright este povestea unui student străin nesăbuit care, după ce este trimis înapoi acasă, își pune în dificultate colegii adolescenți de la internat. Aceștia trebuie să decidă ce să facă cu rezerva de substanțe interzise ascunsă și să stabilească în cine pot avea încredere, ceea ce-i duce pe un drum periculos presărat cu violență, trădare și descoperire de sine.