• PRO TV
  • Marta Fascina, iubita lui Silvio Berlusconi, primul mesaj după moartea politicianului

Marta Fascina, iubita lui Silvio Berlusconi, primul mesaj după moartea politicianului

Marta Fascina, iubita lui Silvio Berlusconi, primul mesaj după moartea politicianului

Silvio Berlusconi a murit luni, la spitalul San Raffaele din Milano, după o luptă lungă cu leucemia. Alături de fostul premier al Italiei au fost copiii săi, dar și iubita politicianului, tânăra deputată Marta Fascina, propulsată de el în partidul „Forza Italia”.

Marta Fascina (33 de ani) a avut prima reacție după moartea fostului premier italian Silvio Berlusconi. Cei doi formau un cuplu din 2020, iar în martie 2022, Berlusconi s-a însurat cu Marta Fascina, simbolic.

Pentru ziarul italian Il Messaggero, Marta Fascina a dezvăluit că este marcată de dispariția partenerului ei, alături de care a petrecut clipe memorabile.

M-a făcut să petrec cei mai buni ani din viața mea. El m-a învățat ce e dragostea și ce e generozitatea. Întotdeauna îi voi păstra soarele în buzunar și zâmbetul lui gravat în inima mea”, a spus iubita lui Silvio Berlusconi pentru sursa citată.

Conform ziarului Corriere della Sera, Marta Fascina s-a aflat mereu la căpătâiul iubitului ei. După moartea lui Berlusconi, tânăra deputată ar fi reacționat distrusă: „Am pierdut dragostea vieții mele”.

Ieri, la câteva ore de la anunțul morții fostului premier al Italiei, Marta Fascina și-a schimbat fotografia oficială a contului de Instagram. În locul pozei vechi, tânăra politiciană a optat pentru o imagine în care apare în brațele lui Silvio Berlusconi, realizată în timpul unei plimbări pe mare.

Silvio Berlusconi s-a însurat simbolic cu Marta Fascina

În martie 2022, Silvio Berlusconi și-a luat prin surprindere copiii după ce a organizat o ceremonie în aer liber, pe una dintre proprietățile sale din zona Monza. 

Fostul lider politic italian preciza că a fost o căsătorie simbolică, fără acte, la care a invitat circa 60 de prieteni din politică. Copiii lui Berlusconi au fost indignați de gestul său, fiind suspicioși în legătură cu eventualul acces al iubitei la averea familiei.


FOTO: Profimediaimages.ro

În momentul morții sale, averea lui Silvio Berlusconi era estimată la 8-8,5 miliarde de dolari.

Când va fi înmormântat Silvio Berlusconi

Silvio Berlusconi a murit luni, la vârsta de 86 de ani. Conform familiei sale, liderul politic va fi înmormântat miercuri, de la ora 15:00 (ora Italiei), la Milano. Ceremonia va fi transmisă la televizor.

Autoritățile au declarat că ziua de miercuri, 14 iunie, va fi declarată zi de doliu național, iar drapelele clădirilor publice vor fi coborâte în bernă.

Fotografii: Getty Images/Profimediaimages.ro

Vezi și VIDEO:

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni