Carmen Grebenișan este singura concurentă din tabăra Faimoșilor care a reușit să se califice în finala Survivor România 2023! Aceasta, deși a primit foarte multă apreciere din partea publicului de acasă, a fost eliminată în prima sesiune de voturi din ultima confruntare a competiției.
Carmen Grebenișan a uimit pe toată lumea la Survivor România 2023, după ce a reușit să se califice în ultimii 3 concurenți ai show-ului. Aceasta a dat dovadă de multă inteligență emoțională, ambiție și forță fizică pe parcursul celor 5 luni petrecute în Republica Dominicană și a uimit pe toată lumea datorită parcursului său ascendent.
Imediat după încheierea show-ului Survivor România 2023, în presă s-a vehiculat un zvon conform căruia Carmen Grebenișan ar fi câștigat mult mai mulți bani decât Dan Ursa, câștigătorul acestui sezon. În podcastul „Acasă la Măruță”, vedeta a fost pusă, într-o manieră nostimă, să recunoască dacă această informație care circula în spațiul public este sau nu reală:
„Acum că ai luat mai mulţi bani decât câştigătorul de la Survivor, cum se spune în presă, poţi să îţi deschizi restaurantul mai repede', a fost replica lui Cătălin Măruță.
Carmen Grebenișan s-a amuzat în momentul în care a auzit replica lui Cătălin Măruță și a declarat că, dacă ar fi fost adevărat, nu s-ar mai fi aflat la podcast:
„Ooo, daa! Dar ce bine ar fi fost să fie așa! Nici nu te mai băgam în seamă. Nu mai veneam aici, îți dai seama', s-a exprimat Carmen Grebenișan, în cadrul podcastului lui Cătălin Măruță.
Deși Cătălin Măruță a încercat să afle de la faimoasă cât mai multe informații despre suma pe care a încasat-o în urma show-ului, Carmen a preferat să păstreze discreția și să nu divulge astfel de amănunte.
Sursă foto: Carmen Grebenișan/Instagram, Arhivă PROTV
VEZI ȘI VIDEO
Gallery