ß
  • PRO TV
  • Daniel Pavel și iubita lui, surprinși în ipostaze romantice. Au fost în centrul atenției pe ringul de dans

Daniel Pavel și iubita lui, surprinși în ipostaze romantice. Au fost în centrul atenției pe ringul de dans

Daniel Pavel și iubita lui, surprinși în ipostaze romantice. Au fost în centrul atenției pe ringul de dans

Daniel Pavel și Ana Maria Pop au fost invitați la petrecerea organizată de revista VIVA. Celebrul cuplu a atras imediat atenția prin eleganță și rafinament. Cei doi nu se feresc să-și arate sentimentele în public și de multe ori sunt surprinși în ipostaze tandre. 

„Îmbracă-te ca un star de cinema” – acesta a fost dress code-ul petrecerii organizate de revista Viva, iar Daniel Pavel și iubita lui au reușit să iasă în evidență. Ana Maria Pop a făcut furori într-o rochie lungă, cu spatele gol, iar prezentatorul Survivor a fost foarte elegant, într-un costum negru, cu cămașă albă și papion.

„Am ales aceasta rochie pe care am mai purtat-o la Festivalul de Film de la Cannes, la prezentarea filmului nostru, Exodus to Shanghai. A trecut ceva timp dar m-am gandit sa o aduc in actualitate…si sa imi amintesc efervescenta clipelor traite acolo”, a menționat Ana Maria. 



Cei doi au fost în centrul atenției și pe ringul de dans. Au intrat în atmosfera petrecerii și au dansat alături de foștii concurenți de la Survivor 2023. Ștefania Stănilă i-a surprins în ipostaze romantice și a postat filmulețele la Instagram Story. (vezi mai multe imagini în galeria foto de mai sus)


Sursă foto: Instagram/ Stefania Stanila, Daniel Pavel, Ana Maria Pop
Vezi și: 

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni