Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, este acuzat de fapte de corupție săvârșite în timpul ultimelor sale două mandate de primar. Agenția Națională de Integritate (ANI) a depus o sesizare la DNA cu privire la încălcarea legislației referitoare la atribuirea unor contracte finanțate cu bani publici.
Robert Negoiță a fost informat că ANI a depus sesizare la DNA cu privire la săvârșirea unor fapte de corupție. Edilul este acuzat de „fals în declarații” și că și-a folosit funcția pentru „favorizarea unor persoane” în timpul mandatelor 2016-2020 și 2020-2024.
În perioada amintită, susține ANI, societăți la care Primăria Sector 3 este autoritate tutelară, au încheiat contracte cu societăți comerciale în cadrul cărora membrii familiei primarului dețin diferite funcții și calități.
Potivit ANI, contractele încheiate în perioada exercitării madatelor 2016 – 2020 și 2020 – 2024 pentru care au fost identificate indicii privind posibila încălcare a legislației penale sunt:
Agenția Națională de Integritate menționează că aceste contracte nu au fost menționate de Robert Negoiță în declarațiile de interese depuse în perioada exercitării mandatelor de primar 2016 – 2020 și 2020-2024, fapt ce a atras constatarea indiciilor privind săvârșirea infracțiunii de fals în declarații.
„Potrivit legii, Robert Sorin Negoiță avea obligația să declare contractele finanțate de la bugetul local, obținute sau aflate în derulare în timpul exercitării mandatelor de primar, de către societățile comerciale ale rudelor de gradul I ale acestuia (prin rude de gradul I se înțeleg părinți pe linie ascendentă), încheiate cu societăți comerciale cu capital de stat”, se arată în comunicatul ANI.
Edilul Sectorului 3 a luat act de comunicatul ANI și a transmis, prin intermediul rețelelor sociale, un răspuns:
„Este absolut firesc să se facă verificări, iar instituțiile statului să își facă treaba. Astfel că e normal ca și ANI să verifice și să analizeze aspectele ce îi revin în sarcină. La fel de firesc, însă, este ca organele de anchetă să deruleze verificări corecte, iar concluziile să fie făcute publice pentru ca orice situație asupra căreia planează sau au planat la un moment dat suspiciuni să fie clarificată transparent și public.
Asigur pe această cale pe toată lumea ca nu există nimic ilegal în toată activitatea mea și voi face toate demersurile pentru a demonstra acest lucru. Am încredere că adevărul va ieși, și de această dată, la iveală și va lămuri aceste situații menționate de către ANI în comunicatul de presă de azi”, a scris Negoiță pe Facebook.
Gallery