ß
Shannen Doherty a dezvăluit imagini cutremurătoare din timpul radioterapiei pe care o urmează pentru combaterea cancerului de care suferă. Aflată în stadiul 4 de evoluție a bolii, actrița de 52 de ani se agață de orice speranță pentru a învinge maladia cumplită.
Diagnosticată cu cancer la sân, actrița de 52 de ani duce o luptă cruntă cu această boală din anul 2015. În urma unor analize amănunțite efectuate la începutul acetui an, Shannen Doherty a aflat că celulele canceroase s-au răspândit la nivelul creierului.
Atunci, actrița a început să facă radioterapie pentru combaterea metastazelor și evitarea formării tumorilor canceroase.
Într-un clip emoționant postat pe contul ei de Instagram, actrița din Beverly Hills, 90210 a dezvăluit cum a decurs prima rundă de radioterapie, la clinica Cedars-Sinai din Los Angeles.
„Pe 12 ianuarie a avut loc prima rundă de radiații. Frica mea este evidentă. Sunt extrem de claustrofobă și s-au întâmplat multe în viața mea. Sunt norocoasă, deoarece am medici grozavi precum Dr. Amin Mirahdi și tehnicieni uimitori de la Cedar Sinai. Dar frica aia... Tulburări….. momentul în care au loc toate…. Așa poate arăta cancerul”, a scris actrița în dreptul imaginilor. Vezi VIDEO aici!
FOTO: Instagram @theshando
Actrița duce această bătălie de una singură. Shannen Doherty a intentat divorț de soțul ei, fotograful Kurt Iswarienko, cel mai probabil pentru a-l proteja de suferință. Cei doi au fost căsătoriți 11 ani, dar nu au copii împreună.
În 2021, Shannen Doherty a mărturisit care este singura ei dorință pentru anul care urma să vină.
Actrița a aflat că are cancer de sân în 2015. A urmat un tratament care a dat roade, însă boala a recidivat. În 2019 a aflat, cu stupoare, că afecțiunea este în stadiul 4 și că șansele de recuperare sunt mici.
Fotografii: Getty Images/@theshando
Vezi și VIDEO:
Gallery