A jucat în multe capodopere cinematografice, așa că am putea decreta oricând „Luna Robert de Niro” pe VOYO. N-o vom face, dar asta nu te poate împiedica să descoperi cele mai tari filme cu actorul american, dublu laureat al Premiilor Oscar. Iată 3 filme pe care merită să le vezi acum pe VOYO!
Durul Robert de Niro tocmai a anunțat că i s-a născut al șaptelea copil, o fetiță pe nume Gia Virginia. Așa o veste trebuie sărbătorită. Nu neapărat cu șampanie, dar cu un film și niște popcorn distracția e garantată. Noi îți dăm trei recomandări, disponibile pe VOYO, ca să ai de unde alege.
Dacă erai obișnui să-l vezi furios sau îngânfat, află că acelea erau dispoziții ale rolurilor din tinerețe. La senectute, Robert de Niro e mult mai simpatic. În speță în War with Grandpa, un film din 2020 regizat de Tim Hill. Aici, „moșul” de Niro se pune rău cu nepotul Peter, care decide să-i declare război pentru a-și recupera camera. Comedia e savuroasă, e pentru toată familia și are o distribuție de excepție: Rob Riggle, Uma Thurman, Robert De Niro, Jane Seymour și Christopher Walken.
Este o comedie la care se adaugă ceva dramă în viața personajului principal. Ben, un producător veteran de la Hollywood, suferă o serie de probleme profesionale și în viața personală. Este nevoit să meargă cu soția la psiholog, iar cel mai recent film al său, „Fiercely”, are parte de o lansare dezastruoasă, mai ales din cauza finalului său. Cum se va termina povestea, aflați din What Just Happened (2008). Filmul îi are în distribuție pe Robert De Niro, John Turturro, Stanley Tucci, Robin Wright, Bruce Willis, Catherine Keener și Sean Penn.
Asasinul profesionist Machete (Danny Trejo) este angajat de niște oameni să ucidă un senator (Robert de Niro). Numai că, la locul faptei, în momentul în care este pregătit să tragă, Machete este împușcat. Își dă seama că a a fost tras pe sfoară. Ce rămâne de făcut? Să se răzbune.
Filmul Machete (2010) îi mai are în distribuție pe Michelle Rodriguez, Steven Seagal, Jessica Alba și Cheech Marin.
Gallery