ß
Smiley și Gina Pistol formează unul dintre cele mai cunoscute și apreciate cupluri de la noi din țară. Cei doi au o relație de lungă durată, iar în cursul zilei de sâmbătă, 27 mai 2023, și-au unit destinele în cadrul unei ceremonii restrânse, care a avut loc la Palatul Snagov. După cununia religioasă, mirii împreună cu invitații au sărbătorit și s-au distrat pe cinste la Orangeria Iris, aflată lângă pădurea Snagov. (VEZI AICI LOCAȚIA)
Gina Pistol și Smiley formează un cuplu de mai bine de șase ani de zile și se bucură necondiționat unul de iubirea celuilalt. Cei doi au arătat în nenumărate rânduri că relația lor este una stabilă și întotdeauna s-au susținut reciproc, indiferent de proiectele în care au fost implicați. Sâmbătă, 27 mai 2023, Smiley și Gina Pistol au făcut pasul cel mare, pe care toată lumea îl aștepta: și-au spus DA în fața lui Dumnezeu.
Petrecerea de nuntă a fost una uimitoare, cu invitați de seamă, ținute alese și mâncăruri sofisticate. Atmosfera a fost întreținută de Luis Gabriel, formația Azur și Damian Drăghici, iar din imaginile postate de invitați, se poate observa că petrecerea a fost una de pomină!
Multă lume s-a întrebat după eveniment care este diferența de vârstă dintre Gina Pistol și Smiley. Deși puține persoane știau acest aspect, artistul este mai tânăr decât soția sa cu 2 ani și 7 luni, fiind născut pe 27 iulie 1983, în timp ce prezentatoarea TV a venit pe lume pe 9 decembrie 1980. Astfel, după un calcul simplu, deducem faptul că Smiley are 39 de ani, în timp ce Gina are 42.
Acest aspect nu a creat niciodată probleme pentru cei doi îndrăgostiți. În urmă cu puțin timp, Smiley a făcut o serie de mărturisiri despre relația cu Gina Pistol, în cadrul podcastului lui Damian Drăghici:
„E o fată cu suflet mare, foarte empatică și sensibilă, cumva băiețoasă, de gașcă, mă echilibrează foarte tare. Nu pune niciun fel de presiune, știind programul meu și știind ce vreau să fac, mă sprijină. De multe ori nu are cu ce să mă ajute efectiv. Dar mă ajută pur și simplu pentru că nu pune presiune. Nu pune întrebări, nu îmi cere socoteală pentru nopțile sau orele petrecute la studio.
Are foarte multe calități ca femeie și ca om”, a mărturisit Smiley în urmă cu ceva vreme despre relația cu Gina Pistol, în podcastul lui Damian Drăghici de pe Youtube.
Sursă foto: Gina Pistol/Instagram, Smiley/Instagram, Arhivă PROTV
VEZI ȘI VIDEO
Gallery