ß
  • PRO TV
  • S-a aflat cauza morții legendarei Tina Turner, la o zi de la decesul acesteia

S-a aflat cauza morții legendarei Tina Turner, la o zi de la decesul acesteia

S-a aflat cauza morții legendarei Tina Turner, la o zi de la decesul acesteia

Tina Turner s-a stins din viață pe 24 mai, la 83 de ani, în locuință sa din Elveția. La o zi de la decesul acesteia a fost dezvăluită și cauza morții. Se pare că legendara artistă a murit de "cauze naturale".

Potrivit Dailymail, Tina Turner, care s-a confruntat cu numeroase probleme de sănătate, printre care insuficientă renală, atac cerebral și cancer, a murit de „cauze naturale”, după cum a confirmat purtătorul său de cuvânt. În ziua morții sale, același purtător de cuvânt a anunțat că regina Rock'n Roll a trecut în neființă "în liniște, la casa ei din Küsnacht, în Elveţia, în urma unei îndelungate maladii”.

Ulterior morții sale, cartea sa de memorii a scos la iveală că, în 2016, artista a luat în considerare sinuciderea asistată, atunci când s-a confruntat cu cancer intestinal și insuficiență renală. Aceasta se împăcase cu ideea morții, însă soțul ei, Erwin Bach, a intervenit și i-a donat un rinichi în 2017.

Însă, înainte de diagnosticul de cancer intestinal, legendara artistă a suferit și un accident vascular cerebal, în urma căruia nu a putut să se deplaseze normal timp de câteva luni.

Pe 9 martie 2023, de Ziua Internațională a Rinichilor, Tina Turner a transmis un mesaj fanilor săi, fără să știe însă că este ultimul.

„Nu mi-am dat seama că hipertensiunea mea ar fi trebuit să fie tratată cu medicamente convenţionale”, a spus ea. Şi a adăugat: "M-am pus în mare pericol refuzând să văd realitatea: aveam nevoie de tratament medicamentos zilnic pentru viaţă. Prea mult timp am crezut că corpul meu este un bastion de neatins şi indestructibil".

Sursă foto: Getty

Vezi și:

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni