ß
Alexandra Ciomag a ajuns până în semifinala competiției Survivor 2023. Ea a făcut parte din echipa Războinicilor, iar în ediția din 23 mai a părăsit concursul, în urma voturilor din partea publicului. Fosta concurentă a răspuns recent la o serie de întrebări venite din partea fanilor emisiunii, privind experiența din Republica Dominicană. Ea a recunoscut că s-a ales cu o problemă, pe care a încercat să o ascundă.
După ce a participat alături de foștii colegi la finala Survivor 2023, Alexandra le-a mărturisit internauților că a avut parte de un incident, în timp ce se afla încă în competiție. Concurenta a preferat să nu vorbească până acum despre asta.
„De la prea mult cocos mi-am spart dintele, dar voi ajunge în țară și această problemă se va repara. Am ținut să nu fie observată treaba, dar n-are cum...Până la urmă e ceva normal, asta înseamnă să fii un supraviețuitor, indiferent de situație nu te lași. Nu m-am lăsat, cu toate că eu țin foarte mult la dantura mea, mi se pare că zâmbetul mă definește”, a povestit ea în timp ce se afla în avion. (Vezi în galeria foto cum arată acum Alexandra Cimag)
Fanii curioși au dorit să afle ce a mâncat Alexandra după ce a părăsit Survivor 2023.
„Prima dată, după ce am ieșit din competiție, am mâncat brownie. Nu mai mâncasem ceva dulce de foarte mult timp. Mi s-a cam luat de cocos, să fiu sinceră. Am mâncat mult prea mult cocos în această competiție”.
Alexandra Ciomag a mărturisit că venirea sa în Republica Dominicană, la Survivor 2023, a fost cea mai frumoasă experiență din viața ei.
„Am trecut prin toate stările posibile și imposibile, dar am dus-o bine zic eu. Când nu aveam trasee, încercam să-mi găsesc o ocupație, pentru că altfel muream de plictiseală. În general sunt o persoană foarte activă. Ori măturam prin baracă, ori mă duceam după lemne, să iau cocos. Mai mergeam să pescuim. Cam astea erau activitățile noastre”.
„Survivor a fost cea mai bună decizie pe care am putut să o iau la vârsta de 20 de ani. Este o experiență unică, de nedescris, de neegalat. Dacă nu ești acolo, n-ai cum să înțelegi toate lucrurile. Trebuie să simți pe pielea ta. Recomand din tot sufletul Survivor, pentru că te redescoperi, te face un om mai puternic, te călește mai pe românește. Te face să-ți dai seama că poți să-ți depășești limitele”.
Fosta concurentă din tribul războinicilor le-a povestit urmăritorilor ce a făcut înainte de Survivor.
„Am făcut baschet de performanță timp de 10 ani. Am ajuns la lotul național, acesta a fost targhetul meu. Acum mai joc doar în echipa facultății. Dacă mă cheamă cineva la baschet nu renunț. Vreau să-l provoc pe DOC, să ieșim odată la un baschet, unu la unu”.
Sursă foto: Instagram/ Alexandra Ciomag, arhiva PRO TV
Vezi și: Alexandra Ciomag, carusel de emoții în Semifinală
Gallery