ß
  • PRO TV
  • The Institute anunţă juriul competiţiei - Gala Societăţii Civile 2023, ediţia 21

The Institute anunţă juriul competiţiei - Gala Societăţii Civile 2023, ediţia 21

The Institute anunţă juriul competiţiei - Gala Societăţii Civile 2023, ediţia 21

Peste 85 de specialişti formează în acest an juriul competiţiei anuale Gala Societăţii Civile (GSC), proiect The Institute care promovează activitatea sectorului non-profit, neguvernamental din România. 

Juriul celei de-a 21-a ediţii a Galei Societăţii Civile este format din specialişti în implementarea şi evaluarea proiectelor, cercetători, sociologi, jurnalişti, lideri şi formatori de opinie ai societăţii civile şi ai sectorului non-profit, dar şi reprezentanţi ai sectorului privat. 

Echipe formate din patru, respectiv cinci membri ai juriului vor evalua şi nota proiectele înscrise în fiecare dintre cele 16 secţiuni ale competiţiei, astfel:

Categoria A // Secţiunea Educație și Învățământ

Alexandra Zbuchea | Prodecan, Profesor universitar dr. și coordonator de doctorat - Facultatea de Management, SNSPA, Cătălin Striblea | Jurnalist, Emilia Șercan | Jurnalist de investigație, Gabriel Bădescu | Profesor universitar de științe politice & Director - Centrul de Studiu al Democrației, Universitatea Babeș-Bolyai, Nicoleta Deliu | Director de comunicare – BCR

Categoria A // Secţiunea Artă şi cultură

Andrei și Andreea Grosu | Membri fondatori - Teatrul Independent UNTEATRU, Andrada Creață | Events & Corporate Sponsorship Senior Officer - UniCredit Bank, Denise Matu | Fundraising Manager - Clubul Regal al Medicilor, Ioan Big  | Analist Pop culture & Publisher - Zile şi Nopţi, Cinemap şi Sunete, Ioana Bâldea Constantinescu | Jurnalist

Categoria A // Secţiunea Apărarea drepturilor individuale / colective

Alexandra Cantor | Directoare executivă - Fundația Friends for Friends, Clarice Dinu | Redactor-șef – Hotnews, Claudia Porojan  | Senior PR & CSR - Sphera Franchise Group, Mircea Toma | Psiholog, jurnalist, activist pentru drepturile omului – ActiveWatch & Membru - Consiliul Național al Audiovizualului, Tudor Mușat | Jurnalist

Categoria A // Secţiunea Comportament civic şi Participare publică

Alexandra Maier | Sustainability Manager - ING Bank România, Alin Grămescu | Președinte - Station Europe, Gabriel Kolbay | Reporter Special - Spotmedia.ro, Mihaela Dedeoglu | Realizatoarea emisiunii „Zebra” - RFI România, Oana Băluță | Conferențiar universitar - Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, UB & Activistă pentru drepturile femeilor

Categoria A // Secţiunea Sănătate

Alina Neagu | Jurnalist - HotNews.ro, Lucia Costea | Co-fondator & CEO - Secom® Healthcare Group, Mihai Craiu | Medic Primar Pediatrie - Compartimentul de Primiri Urgențe Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului “Alessandrescu- Rusescu” București, Mihai Ranete | Fondator – Caravana cu Medici, Răzvan Cherecheș | Profesor de sănătate publică - Universitatea Babeș-Bolyai & Director – HIVE - Centrul de Inovare în Sănătate

Categoria A // Secţiunea Incluziune socială

Alexandrina Dinga  | Președinte & Co-fondator - Asociația CIVICA, Alina Tudor | Specialist Sustenabilitate și Afaceri Europene - Biroul de Afaceri Europene al Grupului Enel din Bruxelles, Gelu Duminică | Profesor asociat - Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, Universitatea din București & Director executiv - Fundația Agenția de Dezvoltare comunitară ÎMPREUNĂ, Oana Dimitriu  | Jurnalist

Categoria A // Secţiunea Servicii de Asistenţă socială

Costel T. Popa  | Preşedinte - Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis, Cristian Hrubaru | Realizator Radio, Smaranda Witec | Asistent social, Valer Hancaș | Director Comunicare & Corporate Affairs - Kaufland România

Categoria A // Secţiunea Protecţia mediului

Anca Iosif | Reporter freelancer, Claudiu Butacu | Inginer, Co-Fondator - EFdeN & energiaTa, Cristian Coman | Cercetător științific senior, INCDSB - Institutul de Cercetări Biologice Cluj-Napoca, Florin Stoican | Președinte - Asociația Kogayon și Asociația Parcul Natural Văcărești & Ashoka fellow, Sarah Maria Joițoiu | Head of Sustainability - grupul eMAG

Categoria A // Secţiunea Dezvoltare economică şi socială

Diana Tănase | Marketing Director – Mastercard, Liana Alexandru | Jurnalist, Marta Ușurelu | Owner - Revista Biz și Haute Culture By Biz, Sebastian Zachmann | Jurnalist, Realizator – emisiunea ”Insider politic”, Prima TV, Vlad Tăușance | Membru în Echipa Curatorială Timișoara 2023 

Categoria B // Secţiunea Proiecte realizate cu implicarea Voluntarilor

Andreea Pavel  | Jurnalist de investigații, Dani Sandu | Sociolog și cercetător – Institutul Universitar European, Eli Neicuț | Influencer de fapte bune, Florin Ghinda | Fondator - RomaniaPozitiva.ro, Veronica Brînză | Senior Program Manager - Fundația Vodafone România  

Categoria B // Secţiunea Programe

Costinela Drăgan | Sustainability & CSR Director – Rompetrol, Lăcrămioara Botezatu | Fondator - Platforma CSRmedia.ro, Ovidiu Ana | Director Executiv – Fundația Orange, Victor Ilie | Reporter

Categoria B // Secţiunea Campanii sociale

Adrian Preda | Director de creație - Friends\TBWA,  Elena Bululete | Managing Partner & Co-fondator Conan PR, Liviu Țurcanu | Director de Creație - Mercury360 și Mantia, Matei Schwartz  | VP, Director — Design Thinking Strategy — FCB Health New York, Monica Jitariuc | Consultantă de comunicare & Trainer

Categoria C // Secţiunea Premiul Special pentru Organizații Nou Fondate

Ana Murray | Director - Ashoka România, Elena Stancu | Jurnalist, Sandra Ecobescu | Fondator & Preşedinte - Fundaţia Calea Victoriei, Valer Simion Cosma | Director - Biblioteca universitară Lucian Blaga din Sibiu & Președinte - Centrul pentru Studierea Modernității și a Lumii Rurale

Categoria C // Secţiunea Premiul Special pentru INOVAȚIE

Anca Muraru | Fondator - Sustenabilitate.biz & Redactor - Revista Biz, Andrei Popescu | Coordonator departament Tineret – ANPCDEFP, Cristian China-Birta | Blogger si antreprenor 2.0, Dana Pascu | Consultant Independent, Patricia Zegreanu | Marketing & Communication Manager – ŠKODA

Categoria C // Secţiunea Premiul Special pentru Inițiative Cetățenești

Anne Marie Ionescu | Marketing Manager - Magic FM, Rock FM & Kiss FM, Barbu Mateescu | Sociolog, Raluca Ion | Editor - Republica.ro

Proiectele înscrise în categoria A vor avea şansa să obţină, pe lângă Premiile I, II, III şi Premiul pentru Impact Social în interiorul fiecărei secţiuni: Educaţie şi Ȋnvăţământ; Artă şi Cultură; Apărarea drepturilor individuale / colective; Comportament civic şi Participare publică; Sănătate; Incluziune socială; Servicii de Asistenţă socială; Protecţia mediului; Dezvoltare economică şi socială. Premiile pentru Impact Social sunt dezvoltate alături de Ashoka România, partener strategic GSC. Proiectele vor fi evaluate de Juriul de Impact Social care este format din următorii specialiști: Ana Murray | Director - Ashoka România, Diana Berceanu | Director de Programe Filantropie și Implicare Civică - Fundația Româno-Americană (RAF), Florin Stoican | Președinte - Asociația Kogayon și Asociația Parcul Natural Văcărești & Ashoka fellow, Iarina Taban | Președinte & Fondator - Ajungem MARI şi Sandra Ghițescu | Capacity Builder & Networker - Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.

Câştigătorii vor fi anuntaţi în cadrul Galei de Premiere Gala Societăţii Civile 2023 care va avea loc la finalul lunii septembrie.

The Institute este o organizaţie neguvernamentală, cu caracter autonom, care susţine interesele comunităţii creative din România în dialogul cu instituţiile statului şi cu organizații internaţionale. Anual, The Institute reunește în jurul inițiativelor, proiectelor și evenimentelor desfășurate peste 40.000 de persoane. 

Gala Societății Civile este un proiect The Institute.

Partener Principal: Rompetrol

Partener pentru Sustenabilitate: Lidl România

Partener Secțiune Educație și Învățământ: BCR

Partener Secțiune Sănătate: Secom Healthcare și Good Routine by Secom

Partener Secțiune Dezvoltare Economică și Socială: Mastercard

Parteneri Strategici: Ashoka România, ASAP România

Parteneri Culturali: Primăria Municipiului București prin ARCUB

Parteneri Media Strategici: Pro TV, Rock FM, HotNews.ro, Euromedia, YOOH

Parteneri Media: IQads.ro, RADOR, AGERPRES, spotmedia.ro, Zile și Nopți, Revista Biz, România Pozitivă, Știri.ONG

Parteneri Tradiţionali: Netvibes România, MediaTrust România

O campanie: Gavrilă&Asociaţii

Pentru mai multe informaţii despre Gala Societăţii Civile 2023, vizitaţi www.galasocietatiicivile.ro

FOTO: The Institute - Gala Societății Civile 


 

 

 

 

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni