ß
Anda Adam este în cea mai bună perioadă din an așa că anunță lansarea unei piese care va ajunge direct în trending, un featuring cu Tzancă Uraganu: „Dai, Dai, Dubai”.
Anda Adam se pregătește să urce vertiginos în topurile muzicale cu una dintre cele mai tari colaborări artistice ale momentului. “Dai, Dai, Dubai”, feat.ul artistei cu Tzancă Uraganu, are toate ingredientele unui hit: ritm, balans și chef de dans, distracție și voie bună, o piesă trap-dance, cu influențele balcanice!
Artista este extrem de entuziasmată și așteaptă cu nerăbdare să audă noua ei piesă în toate cluburile și pregătește multe surprize pentru fanii ei.
„Abia aștept să lansez piesa “Dai, Dai, Dubai”. Sunt convinsă că o să rupă topurile și o să fie peste tot vara asta. E o piesă trap-dance, în care există influențe balcanice. Am făcut acest feat. foarte tare cu Tzancă Uraganu, care este pe val. Lumea îl iubește, are o voce deosebită, este un artist foarte talentat. Se potrivește foarte bine pe piesa asta, într-un duet! Ne gândim chiar să facem un turneu în această vară, în această formulă, un concert inedit cu doi artiști mari, Anda Adam și Tzancă Uraganu, în care va exista un moment în care cântăm și piesa noastră”, a mărturisit Anda Adam.
„Dai, Dai, Dubai” este o producție Sprint Music la care s-a lucrat până când s-a găsit ingredientul perfect! De muzică s-a ocupat o echipă de băieți talentați: Felix Popescu (Felix Noa), Alin Onoiu (SMAX), Tiberiu Dumbravă, textul a fost scris de Felix Popescu (Felix Noa), iar producția muzicală îi aparține lui Alin Onoiu (SMAX). Videoclipul a fost realizat by The Boys.
Gallery