• PRO TV
  • Michael J Fox, mărturii dureroase după 32 de ani de luptă cu boala Parkinson

Michael J Fox, mărturii dureroase după 32 de ani de luptă cu boala Parkinson

Michael J Fox, mărturii dureroase după 32 de ani de luptă cu boala Parkinson

Avea 29 de ani când a primit înfiorătorul diagnostic de Parkinson, iar vreme de un an a negat că poate fi adevărat. Ajuns la 61 de ani, Michael J Fox mărturisește că alcoolul l-a adus în pragul dezastrului, după ce a înțeles că suferă de o afecțiune degenerativă ireversibilă.

Michael J Fox, care a jucat în celebra serie Înapoi în viitor, a vorbit într-un documentar despre cum a dus în spate un diagnostic necruțător, venit de nicăieri, în 1991.

La vremea respectivă, actorul filma pentru comedia romantică Doc Hollywood și a început să aibă simptome specifice bolilor degenerative ale creierului. Un tremur nervos al degetelor l-a pus pe gânduri, dar nu l-a panicat cât ar fi fost cazul.

Intenționam să mă prefac că nu mi se întâmplă asta. Am băut să mă disociez. Tracy (soția sa – n. red.) ajunsese la capătul răbdării, pentru că atunci aveam gemeni”, a dezvăluit actorul în documentarul Still, de pe o platformă de streaming.

Actorul a dezvăluit că devenise atât de dedicat alcoolului, pe care îl considera singurul refugiu la vremea aceea.

Am băut pentru a scăpa de situația mea. Eram alcoolic”, a mai spus actorul. Michael J Fox a renunțat complet la băutură în 1992, când a decis să lupte cu „balaurul” Parkinson. În 2018, Michael J Fox spunea că se izolase de familie din cauza afecțiunii sale.

Michael J Fox știe că va muri

Parkinson este o boală degenerativă care survine în urma distrugerii lente și progresive a neuronilor. De obicei, debutează între 40 și 70 de ani. La Michael J Fox s-a întâmplat mult mai devreme: la 29 de ani. Simptomele progresează lent, uneori cu un tremor abia vizibil, la o singură mână. Tremorul devine frecvent, iar afecțiunea cauzează în mod obișnuit rigiditatea sau încetinirea mișcării.

Actorul de 61 de ani spune că în anii ‘90 a pornit într-o călătorie de conștientizare a destinului său, dar a decis să ia de la viață tot ce-i poate aceasta oferi. Dar, Michael J Fox știe că va veni și vremea când boala îl va învinge.

Da, bate la uşă. Adică, nu am de gând să mint că o să doară”, a spus actorul pentru CBS Sunday.

Ce familie are Michael J Fox

Michael J Fox este căsătorit, din 1988, cu actrița Tracy Pollan, cu care are patru copii. Cei doi s-au cunoscut la filmările pentru pelicula Family Ties, unde ea a jucat rolul iubitei lui.

S-au căsătorit în iulie 1988, în Vermont. Cei patru copii ai lor, trei fete și un băiat, s-au născut la un interval de 12 ani. 

Fotografii: Getty Images/Profimediaimages.ro

Vezi și VIDEO: 

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni