Fundația Renașterea organizează pe 11 iunie tradiționala cursă caritabilă Race for the Cure Romania, Cursă de alergare / plimbare 5 km sau de 1 km cu punct de Start/Sosire la Stadionul Național Arcul de Triumf din București.
Ediția din acest an, pe lângă prezența la cursa fizică din București, oferă posibilitatea locuitorilor din alte orașe din țară sau din diaspora să susțină și să doneze pentru femeile din România pentru prevenția și combaterea cancerului de sân și de col uterin, prin intermediul platformei europene www.raceforthecure.eu/ro. Înscrierile și donațiile pentru România se pot face și pe site-ul www.fundatiarenasterea.ro
„Anul acesta, pentru a noua oară, vom sărbători sănătatea, la Race for the Cure România, împreună cu familia, prieteni, colegi, dar și cu învingătoarele în lupta cu cancerul! De asemenea, românii de pretutindeni își pot arăta solidaritatea față de femeile vulnerabile, înscriindu-se pe raceforthecure.eu/ro și alegând să susțină Fundația Renașterea. Astfel, suntem alături de femeile din Romania, în drumul către combaterea cancerului prin prevenție, stil de viață sănătos și acces la investigații medicale. Statisticile sunt alarmante, în ceea ce privește rata mortalității din cancerele feminine în România, comparativ cu celelalte țări din Europa. Pe 11 iunie vom colora din nou Bucureștiul în roz, iar fiecare înscriere e transformată de Fundația Renașterea în analize medicale pentru femeile defavorizate, ce le pot salva viața! Împreună suntem mai puternici!”, a declarat Mihaela Geoană, Președintele fondator al Fundației Renașterea.
Participanții la cursa din 11 iunie, de la Stadionul Național Arcul de Triumf se vor bucura, alături de familie, colegi și prieteni de o mulțime de surprize:
• Program de încălzire pe muzică;
• Jocuri educative și activități distractive pentru copii;
• Fun photo booth;
• Trofee și diplome pentru cea mai numeroasă, gălăgioasă, amuzant
costumată, originală sau inimoasă echipă;
• Fiecare participant va fi înscris la Tombola Renașterea (cu premii
atractive și surprize pentru toate categoriile de vârstă);
• Învingătoarele în lupta cu cancerul, Doamnele în Roz, vor participa la
Tombola Roz.
Anul acesta, cursa nu va mai fi una competitivă! Vom sărbători sănătatea, îmbinând sportul distracția și emoția, printr-o plimbare sau alergare roz, precum o fac alte 32 de țări din Europa.
Traseul cursei de alergare / plimbare de 5 km din București este următorul: Start – esplanada Stadionului Național Arcul de Triumf – Str. Alexandru Constantinescu, Arcul de Triumf, Șos. Kiseleff, până în Piața Victoriei, cu retur pe Șos. Kiseleff, până la Arcul de Triumf, continuând pe Str. Alexandru Constantinescu, până la Poarta Roz. Traseul Pink walk de 1 km este următorul: Start – esplanada Stadionului Arcul de Triumf Str. Alexandru Constantinescu, Arcul de Triumf și retur pe același traseu, dar cu sensurile delimitate de garduri și bandă de semnalizare, până la Poarta Roz delimitarea sensurilor de alegare se va face prin garduri și bandă de delimitare.
Taxa de înscriere la Race for the Cure România este de 60 lei pentru adulți și 30 lei pentru copiii sub 18 ani. Fiecare participant primește un kit (tricou și număr de participare), apă (1 punct de hidratare pe traseu și la Sosire), o înscriere la Tombola Renașterea și o medalie la terminarea cursei.
Kitul de participare poate fi ridicat de la sediul Fundației Renașterea (Strada Virgil Pleșoianu nr. 87, sector 1, București), în perioada 29 mai - 10 iunie, în intervalul orar 10-18. Se poate opta și pentru primirea kitului prin curier, odată cu înscrierea electronică (costul transportului se achită la firma de curierat și este plătit de destinatar).
Race for the Cure este cea mai mare cursă internațională destinată promovării sănătății și luptei împotriva cancerului de sân, cel mai mare și de succes eveniment de informare și de strângere de fonduri pentru sănătatea femeii. Aflat la a noua ediție în țara noastră, Race for the Cure aliniază România la linia de start a Europei în cursa pentru prevenirea și combaterea cancerului la femei.
La edițiile din 2022 a cursei Race for the Cure România s-au înscris 2.730 de participanți și tot atâtea teste medicale gratuite au fost oferite femeilor vulnerabile, la Centrul Medical de Excelență Renașterea din București și prin intermediul Unității Medicale Mobile Renașterea.
La fiecare dintre edițiile anterioare a fost foarte apreciată competiția între echipe pentru cea mai numeroasă, gălăgioasă, amuzant costumată, originală sau inimoasă echipă.
Pentru înscrierea unei echipe direct la sediul Fundației, se poate trimite un mesaj de solicitare pe adresa de e-mail: [email protected] / [email protected]
Înscrieri online la: RACE FOR THE CURE România, ediția a 9-a, București - 11 iunie 2023 - 11/06/2023
Mulțumim pentru implicare, sponsorilor și susținătorilor evenimentului Race for the Cure – 2023:
Sponsor Diamond: Kultho , Fundația Superbet
Sponsor Gold: Catena, Gilead
Sponsor Silver: MSD
Sponsor Bronze: Banca Transilvania, Novartis, Cec Bank, Pfizer, Roche, Kpmg Legal
Susținători: Hervis
Parteneri media principal: PRO TV
Parteneri media: TVR, Agerpres, Trinitas TV, Magic Fm, KISS Fm, Rock Fm, United Media, Ringier, Avantaje, ELLE,
Parteneri instituționali: Complexul Național Sportiv Arcul de Triumf, Federația Romana de Rugby, Comitetul Olimpic și Sportiv Român
Race for the Cure
Race for the Cure reprezintă cel mai important eveniment global de conștientizare, educare și strângere de fonduri pentru cancerul de sân. Inaugurată în anul 1983, Women Race for the Cure a evoluat de la o cursă cu 800 participanți în Dallas, la peste 150 de curse, pe 4 continente, cu peste 1.6 milioane de participanți din întreaga lume.
Pentru Fundația Renașterea, acest eveniment reprezintă, în egală măsură, un bun prilej de a promova mesaje pentru prevenirea și depistarea precoce a cancerului, de a reaminti femeilor că cel mai bun tratament este prevenția, iar informarea corectă, sportul și optimismul, sunt rețeta propriei noastre sănătăți. Primele șapte ediții ale evenimentului s-au bucurat de participarea a peste 21.100 de persoane, din care peste 500 de învingătoare în lupta cu cancerul.
Informații despre Fundația Renașterea
Fundația Renașterea este o organizație neguvernamentală, înființata în anul 2001, care a primit statut de Organizație de Utilitate Publică în anul 2007. Misiunea Fundației Renașterea este aceea de a promova importanța prevenției și depistării precoce a cancerului de sân și de col uterin, de a oferi investigații medicale gratuite și consiliere pacienților oncologici.
În ultimii 21 ani, Fundația Renașterea a obținut rezultate remarcabile în ceea ce privește informarea femeilor din România despre importanța depistării precoce a cancerului și a oferit peste 115.000 de investigații medicale în cele două centre medicale pe care le deține în București. În plus, cu susținerea partenerilor săi, Fundația a achiziționat și operat două Unități Medicale Mobile care au oferit în regim de gratuitate investigații pentru 27.870 de femei ce locuiesc în zone rurale, unde rata mortalității este crescută din cauza depistării tardive a afecțiunilor. Majoritatea femeilor sunt diagnosticate cu cancer în stadii avansate, din cauza lipsei informațiilor și a barierelor de ordin geografic și financiar.
Gallery