• PRO TV
  • Încoronarea Regelui Charles al III-lea: membrii familiei regale care vor ieși la balcon. Unde va fi Prințul Harry

Încoronarea Regelui Charles al III-lea: membrii familiei regale care vor ieși la balcon. Unde va fi Prințul Harry

Încoronarea Regelui Charles al III-lea: membrii familiei regale care vor ieși la balcon. Unde va fi Prințul Harry

Regele Charles al III-lea va prelua coroana britanică, purtată până acum de Regina Elisabeta a II-a, în cadrul unei ceremonii pline de fast care va avea loc la Londra pe 6 mai. Un moment important va fi momentul în care familia va apărea în balconul regal de la Palatul Buckingham.

În fața a milioane de britanici, Regele Charles al III-lea va fi încoronat la Abația Westminster sâmbătă, 6 mai 2023. Ceremonia, care datează de aproape 1.000 de ani, va cuprinde o slujbă religioasă și un spectacol care nu va fi uitat curând.

Încoronarea Regelui Charles al III-lea, moment istoric în mai 2023

Charles al III-lea este al 40-lea suveran al Marii Britanii care va fi încoronat la Wesminster Abbey din 1066 încoace. Alături de el va fi Camila, Regina consoartă. 

Sâmbătă dimineață, începând cu ora 10:20 (12:20 ora României), cei circa 1.200 de oameni aflați în serviciul public vor porni de la Palatul Buckingham într-o procesiune, alături de regele lor. Traseul pe care îl vor urma se întinde pe câțiva kilometri, de la Palat la Abația Westminster.

Charles al III-lea și Regina consoartă, Camila, se vor afla în trăsura Diamond Jubilee, construită în 2012, în Australia, în cinstea celor 60 de ani de domnie ai Reginei Elisabeta a II-a.

Regele va ajunge la Westminster Abbey cu puțin timp înainte de ora 11:00, unde va începe ceremonia de încoronare.

Nepoții regelui, rol important la încoronare

În Abația Westminster, fiecare invitat va avea locul său dedicat. Regele Charles III va intra în abație pe ușa dinspre vest și se va opri în centrul lăcașului de cult. El va fi urmat de reprezentanți religioși și ai statelor din Commonwealth, care vor purta drapelele statelor lor.

Nepotul regelui, George (fiul Prințului William), va fi unul dintre pajii regelui la ceremonia de încoronare. Alături de el se vor afla nepoții Reginei consoarte, Camila: Lola, Gus, Eliza, Louis și Freddy.

Încoronarea Regelui Charles: cele mai importante momente

Ceremonia de încoronare de la Westminster Abbey va avea mai multe momente importante, care fac parte dintr-un ritual păstrat de-a lungul secolelor. 

Mai întâi, Regele va fi prezentat poporului, o tradiție de pe vremea anglo-saxonilor. Este momentul în care monarhul se va apropia de tronul vechi de peste 700 de ani, unde va primi omagii și expresia devotamentului supușilor săi. Acum se va striga: God Save The King! (Dumnezeu să ne păzească Regele!).

Urmează jurământul față de lege și Biserica Angliei, pe care suveranul trebuie să-l depună cu mâna pe Biblie. Arhiepiscopul de Canterbury îi va cere Regelui Charles al III-lea să jure că se va ține de cuvânt. În plus, regele trebuie să jure din nou, că este „un protestant fidel”.

Conform BBC, în cea de-a treia etapă a încoronării, Regele Charles al III-lea se va așeza pe tronul său, unde va fi uns ca monarh al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, precum și al ținuturilor din Commonwealth. 

Momentul încoronării propriu-zise va fi atunci când suvernului i se va așeza pe cap coroana regelui anglo-saxon și sfânt Eduard. Coroana este, de fapt, o versiune a celei originale, care a fost topită de Oliver Cromwell în secolul XVII.

Abia după acest moment, Regele Charles va prelua de facto tronul Regatului. La scurt timp după, fiul său, William Prinț de Wales va îngenuchea și îi va săruta mâna, în semn de supunere.

După încoronarea regelui, Regina consoartă Camila va primi coroana Reginei Maria. 

Ieșirea Familiei Regale Britanice la balcon



După ceremonia de la Wesminster Abbey, alaiul regal va porni înapoi spre Palatul Buckingham, unde familia regală va saluta din balcon mulțimea adunată. Este o tradiție din 1902, de la încoronarea Regelui Eduard al VII-lea.

Deși numele membrilor familiei regale care vor apărea în balcon nu au fost făcute încă publice, reprezentanții Palatului au confirmat că acest moment simbolic va avea loc. Totodată, Palatul Regal va fi survolat de aeronave militare. La finalul acestor zboruri de paradă va avea loc un spectacol aviatic.

Rolul Prințului Harry la încoronare

Prințul Harry a confirmat că va lua parte la ceremoniile de încoronare a tatălui său, Regele Charles al III-lea. Soția sa, Meghan Markle, nu va face deplasarea la Londra, informează presa britanică. Întâmplarea face că fix pe 6 mai, când are loc încoronarea Regelui Charles al III-lea, este ziua de naștere a fiului celor doi foști membri seniori ai Casei Regale. Prințul Archie va împlini 4 ani.

Va fi prima vizită a Prințului Harry în Regat, după lansarea cărții sale, Spare, considerată „scandaloasă” de reprezentanții Casei Regale.

Cine va veni la încoronare, cine va lipsi

Conform presei britanice, Prințul Andrew - fiul căzut în dizgrație al Reginei, va fi la încoronare, nu și Ducesa de York, Sarah Ferguson.

Anne și Prințul Edward, frații regelui, vor fi la eveniment, la fel și William și Kate, Prinți de Wales. 

Premierul Marii Britanii, Rishi Sunak, nu va lipsi de la festivități, mai ales că el va rosti un discurs important. Vor fi acolo și foștii premieri ai Regatului, Liz Truss și Tony Blair, dar și premierul Scoției, Humza Yousaf.

Joe Biden nu va ajunge la eveniment, însă soția sa, Jill Biden, a anunțat că va veni pe cont propriu.

Fotografii: Getty Images

Vezi și VIDEO:

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni