ß
Connect-R pregătește surprize mari la concertul „Ziua lui Ștefan”, programat pe 9 iunie la Arenele Romane. De ziua lui, artistul va urca pe scenă alături de muzicieni consacrați de la noi.
Connect-R (Ștefan Mihalache) va sărbători 41 de ani pe scenă, la Arenele Romane, alături de prietenii lui. „Am vândut deja mai mult de jumătate din biletele puse în vânzare, cu aproape două luni înainte de eveniment”, mărturisește managerul artistului, Marius Chină.
Este cea de-a patra ediție a conceptului Ziua lui Ștefan, pe care artistul o petrece alături de fanii muzicii sale. Nu va fi singur, ci împreună cu Shift și Johny Romano. Cei doi vor urca pe scenă de ziua lui Connect-R. Pe cel din urmă, el l-a descoperit.
„Am primit un filmuleț, de la o prietenă, cu el cântând și nu m-a impresionat foarte tare. La un moment dat, el a venit cu Ghetto Gang la studio și stătea undeva într-un colț, era retras. L-am întrebat dacă nu cântă și el, iar când a început să cânte am avut curajul să îl întreb unde lucrează și i-am propus să își dea demisia și să vină următoarea zi aici să facă muzică. Mă bucur pentru el, i s-a schimbat viața radical, e foarte iubit de public, iar într-un an de zile a trăit cât alții în 10”, spunea Connect-R într-un interviu acordat PROTV.RO.
Alături de Shift, Johny Romano și Connect-R vor urca pe scenă nume mari din muzica românească și vor crea un spectacol pe gustul fanilor.
Pe 9 iunie, la Arenele Romane vor răsuna hituri nemuritoare precum „Vara Nu Dorm”, „Dă-te-n Dragostea Mea”, „Tren De Noapte”, „Burning Love”, dar și piese care au fost lansate recent: „Rita”, „Iasomnie” și „Acasă”.
Ziua lui Ștefan se anunță incendiară! Sunt ultimele zile în care fanii artistului își mai pot cumpăra bilete care pornesc de la de la 75 lei și ajung la 270 lei. Începând cu data de 1 mai, acestea se vor scumpi. Bilete aici.
Copiii cu vârsta mai mică de 7 ani nu plătesc bilet și pot avea acces doar împreună cu unul dintre părinți. Părintele trebuie să dețină bilet.
Vezi și VIDEO:
Gallery