ß
  • PRO TV
  • Alec Baldwin a scăpat de acuzații în dosarul uciderii accidentale a cineastei Halyna Hutchins

Alec Baldwin a scăpat de acuzații în dosarul uciderii accidentale a cineastei Halyna Hutchins

Alec Baldwin a scăpat de acuzații în dosarul uciderii accidentale a cineastei Halyna Hutchins

Acuzațiile de ucidere accidentală formulate pe numele lui Alec Baldwin au fost retrase de procurori, după ce oamenii legii au stabilit că actorul nu se face vinovat de decesul Halynei Hutchins. Decizia vine după ce experții FBI au stabilit că Alec Baldwin a apăsat pe trăgaciul armei care a ucis-o pe Halyna Hutchins, director de imagine al peliculei „Rust”.

Alec Baldwin (65 de ani) se poate numi un om liber, după ce procurorii au retras acuzațiile formulate pe numele lui în cazul Halyna Hutchins. Anchetatorii au stabilit că arma care a ucis-o pe femeie, pe platourile de filmare ale peliculei Rust, s-ar fi putut descărca accidental, fără acționarea trăgaciului, cum a susținut actorul.

În august 2022, experții FBI au concluzionat că Alec Baldwin a apăsat pe trăgaciul armei cu pricina, făcându-l responsabil de moartea colegei de platou Halyna Hutchins.

În dosar mai este învinuită Hannah Gutierrez-Reed, tânăra angajată pe post de armurier la filmările peliculei Rust. Ea este în continuare sub acuzare, ca urmare a faptului că nu s-a asigurat corect că arma de recuzită este sigură pentru filmare.

Hilaria Baldwin, copleșită de emoții la aflarea veștii

La scurt timp după ce a aflat că soțul ei nu mai este considerat responsabil de moartea Halynei Hutchins, Hilaria Baldwin a postat o fotografie emoționantă pe contul ei de Instagram.

Instructoarea de yoga în vârstă de 39 de ani s-a refugiat în brațele soțului ei, o imagine care spune totul despre caruselul de emoții prin care au trecut împreună de la debutul anchetei.

În toamna anului trecut, Alec Baldwin a convins familia Halynei Hutchins să renunțe la acuzațiile împotriva lui. Însă, ancheta Procuraturii a continuat, în ciuda înțelegerii dintre cele două părți.

În luna februarie a anului trecut, familia cineastei intentase proces în cazul morții accidentale. Alec Baldwin a fost acuzat de omor prin imprudență, după ce în octombrie 2021 a împușcat, cu o armă din recuzită, doi oameni din echipa de producție a filmului Rust. Unul a murit, iar celălalt s-a ales cu răni ușoare.

În aprilie 2022, biroul șerifului din Santa Fe, New Mexico, a făcut publice primele imagini de la interogatoriul lui Alec Baldwin. Ele arată șocul pe care îl suferă actorul când i se comunică decesul cineastei Halyna Hutchins.

Fotografii: Getty Images/Profimediaimages.ro

Vezi și VIDEO:

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni