ß
Veste tristă pentru fanii Survivor din America. Un concurent care a participat de două ori la vestitul show de televiziune s-a stins din viață după ce a fost diagnosticat cu cancer. Foștii colegi de trib deplâng lipsa lui Keith Nale.
Keith Nale avea 62 de ani și a murit marți după-amiază, a anunțat fiul său, Wes, într-o intervenție la Entertainment Tonight.
„Suferea de cancer în ultimele luni, iar noi am aflat asta în ianuarie”, a declarat Wes Nale, care a participat alături de tatăl lui în sezonul 29 al emisiunii.
Foștii colegi de trib au deschis lista condoleanțelor transmise familiei. „Keith – omul cu inima cea mai curată, care a adus umorul în momentele în care era cea mai mare nevoie”, a scris Kelley Wentworth pe Twitter.
Keith Nale (dreapta) și fiul său, Wes, la Survivor. FOTO: Getty Images
Emisiunea Survivor: San Juan del Sur - Blood vs. Water a debutat la CBS la data de 24 septembrie 2014 și a aliniat la start 18 concurenți. Keith a rezistat până în ziua 38 a show-ului și a fost eliminat din competiție cu o zi înainte de marea finală.
Un an mai târziu, în 2015, a revenit la Survivor: Cambodia, un show la care 20 de concurenți care au părăsit competițiile anterioare au fost aleși de public să se lupte din nou. Aici a rezistat până în ziua 37, din cele 39 de zile de concurs.
De meserie pompier, Keith Nale a fost extrem de apreciat de concurenții din cele două sezoane Survivor.
„Condoleanțe pentru Big D, Wes, Austin și pentru întreaga familie Nale. Ne vei lipsi, Keith, dar moștenirea ta va trăi. Odihnește-te în pace, fratele meu pompier/supraviețuitor”, a scris Jeremy Collins, un alt concurent al show-ului.
Fotografii: Getty Images
Vezi și VIDEO:
Gallery