ß
De 19 ani, ai film pe filmul tău! Astăzi, PRO Cinema împlinește 19 ani de când bucură telespectatorii cu filme și seriale care au scris istorie în rândul pasionaților de cinematografie, iar evenimentul este marcat cu pelicule de succes.
Seara începe cu filmul Crima din Orient Express, de la 20:30. În capodopera cinematografică joacă nume mari din industrie, precum Johnny Depp, Penélope Cruz, Michelle Pfeiffer, Daisy Ridley, Judi Dench, Kenneth Branagh și Willem Dafoe. Povestea este inspirată din romanul de succes al Agathei Christie. Acțiunea urmărește călătoria a 13 străini, care intră într-o cursă palpitantă de a rezolva misterul crimelor din tren, înainte ca o nouă viață să fie sacrificată.
De la 22:45, telespectatorii pot urmări pelicula Șapte psihopați și un câine. Comedia este semnată de cunoscutul scenarist și regizor, laureat cu Oscar, Martin McDonagh și se bucură de un casting impresionant din care fac parte Sam Rockwell, Woody Harrelson și Colin Farrell. Filmul urmărește povestea lui Marty, un scenarist care vrea să dea lovitura în cariera sa. Acesta își va găsi inspirația în isprava prietenilor săi, Billy și Hans, care vor fura câinele unui om imprevizibil și violent, Charlie. Rămâne de văzut dacă Marty va reuși să termine de scris scenariul, înainte ca Charlie să le vină de hac.
Actorii din serialul CLANUL au făcut o serie de urări pentru PRO Cinema: „La mulți ani, dragul meu, PRO Cinema! Mă consider PRO pentru că am fost în trust de peste 20 de ani, sub diverse forme. Îți spun și eu La mulți ani! – cu toată dragostea”, a spus George Mihăiță. „Să rămănă la fel de riguroși și de primitori pentru noi, cei care vizităm PRO Cinema, vizităm în sensul că suntem împreună în acest tip de relație nevăzută, dar sentimentală, după 19 ani”, a zis George Ivașcu. „La mulți ani, PRO Cinema. Au fost 19 ani absolut grozavi, o să fac o mică declarație de dragoste acum: vă urmăresc de când sunt mic, am urmărit multe dintre filmele pe care le-ați difuzat. Faceți o treabă absolut extraordinară!”, a declarat Denis Hanganu. „Vă urez La mulți ani și mă bucur că existați, într-o lume în care există filmul este mare nevoie de voi!”, a spus Codin Maticiuc.
De 19 ani, ai film pe filmul tău!