Sărbătorile pascale aduc cu ele, pe lângă mese îmbelșugate, și nelipsitele mesaje și urări de Paște. „Hristos a înviat!” și „Paște fericit!” sunt unele dintre urările de cel mai des folosite în mesajele de Paște.
Totuși, mulți români simt nevoia să trimită mesaje mai eleborate, alături de iepurași drăgălași și ouă multicolore.
Mircea Radu a răbufnit pe rețelele de socializare
Mircea Radu critică obiceiurile românilor din perioada Paștelui. Fostul prezentator tv nu poate înțelege acest "bâlci al urărilor"! Într-o postare acidă pe Facebook, Mircea Radu spune tot ce îl deranjează în această perioadă.
"Din ecrane, megafoane și broșuri mi se urează în buclă “Sărbători Fericite!” - apoi, scrise mai mic, prețurile la miel, vin și cozonac. E cam ca la cârciumă doar că acolo nu e cu ouă multicolore și iepuraș (oare n-ar trebui scris cu i mare, ca Iisus?).
Oriunde întorc capul dau de trâmbițe ce vestesc bucuria și speranța, toate-s la liber zilele-astea și poți lua câte vrei, deci și tu!, și tu!, chiar și tu!, toate curg în valuri și sunt așa de multe încât n-o să le poți duce singur; de aceea condiția e să fii “alături de cei dragi”(ce clișeu vag și trist, cunosc atâția singuri care ar merita să se bucure).
Mie mi se pare aiurea tot bâlciul ăsta al urărilor, chiar comic, dar, na, eu râd la tot felul de situații pe care alții le iau în serios.
Că dacă ar fi după mine, într-o lume atât de șuchie n-ar fi de spus decât “Hristos a înviat!” - nu e nimic mai liniștitor", a scris Mircea Radu într-o postare pe Facebook.
Cu ce se ocupă Mircea Radu după retragerea din televiziune
După ani întregi în televiziune, Mircea Radu s-a mutat la Piatra Neamț, acolo unde soția sa este medic oncolog. Departe de București, Mircea Radu și-a găsit o cu totul altă ocupație. El oferă consiliere juridică, iar în timpul liber se ocupă cu grădinăritul.
Foto Facebook