ß
În urmă cu mai puțin de o săptămână, Monica Odagiu a fost protagonista unui cumplit accident de mașină, care a avut loc în București, pe strada Știrbei Vodă dinspre Calea Victoriei, în fața stației de autobuz Luterană. Actrița se afla la volanul mașinii sale, alături de sora și cumnatul ei, când un bărbat i-a apărut brusc în față. Deși a încercat să evite impactul, bărbatul a fost lovit din plin, iar în doar câteva zeci de minute i s-a constatat decesul.
Imediat după impact, Monica Odagiu a sunat la 112 și a solicitat de urgență o ambulanță și echipaje de poliție la fața locului. Oamenii legii au mai multe ipoteze în ceea ce privește decesul cumplit al tânărului, una dintre ele fiind chiar sinuciderea. Despre acest subiect a vorbit și verișorul lui Alexandru, care a susținut că bărbatul de 33 de ani nu ar fi recurs niciodată la un asemenea gest.
Acum au ieșit la iveală noi detalii despre cursul evenimentelor din ziua în care a avut loc accidentul. Potrivit WOWBIZ, bărbatul în vârstă de 33 de ani avea mari probleme cu alcoolul, iar cu doar o oră înaintea impactului ar fi avut un adevărat conflict la locul de muncă. Sursele citate susțin că Alexandru ar fi venit în stare de ebrietate la cazinoul la care lucra, iar șefii lui au considerat că ar avea nevoie de o îngrijire specializată. Astfel, ei au sunat la 112 pentru o ambulanță, însă până au ajuns medicii, bărbatul deja plecase, urmând să își piardă viața câteva zeci de minute mai târziu.
La câteva ore de la tragedie, Monica Odagiu și-a strâns toate puterile și a postat un mesaj pe rețelele de socializare:
„Am trăit o experiență tragică, fiind pusă într-o situație în care efectiv nu am mai avut ce să fac decât să privesc neputincioasă cum se stinge un om în fața mea, deși am încercat să evit acest tragic eveniment. Sunt traumatizată pentru că nu îmi ies din minte acele clipe teribile în care acel om s-a stins din viață. Nu doresc nimănui să treacă prin asta. Îmi cer scuze tuturor celor care așteptau o reacție din partea mea, dar vă rog să mă credeți că în acele momente nu am fost în stare”, a transmis Monica Odagiu pe Facebook.
Sursă foto: Arhivă PROTV, Monica Odagiu/Facebook
VEZI ȘI VIDEO
Gallery