ß
  • PRO TV
  • Ce ar fi putut să facă Monica Odagiu pentru a evita accidentul fatal. Părerea expertului Titi Aur

Ce ar fi putut să facă Monica Odagiu pentru a evita accidentul fatal. Părerea expertului Titi Aur

Ce ar fi putut să facă Monica Odagiu pentru a evita accidentul fatal. Părerea expertului Titi Aur

  Tragicul accident în care a fost implicată, zilele trecute, Monica Odagiu, a împărțit opinia publică, unii susținând că e nevinovată, alții - că are o parte din culpă.

Expertul Titi Aur și-a dat cu părerea despre accident și a precizat ce s-ar fi putut face pentru evitarea unei astfel de tragedii. 

„Toți din lumea civilizată, inclusiv America, au implementate aceste cursuri de prevenție pentru șoferi, ca să te mai tragă cineva de mână, o dată la trei ani, și să îți zică: Vezi, băi, fato, când ești tu la volan, mai lasă un pic gândul ăla, că s-ar putea să omori un om pe Calea Victoriei! Ministerul Transportului se opune la astfel de activități în România, de aceea suntem pe primul loc în Europa la numărul de morți și de răniți, din cauza accidentelor de mașină. 

Dacă ea ar fi făcut cursuri, din când în când, de la 18 ani și până acum, ar fi fost a treia oară la curs. Dar societatea nu face nimic. Cei de la Ministerul Transporturilor nu vor să modifice sistemul de instruire și vom asista la tragedii, cum s-a întâmplat și această nenorocire. O fată tânără, talentată, în loc să-și vadă de carieră, a omorât un om în putere, de 35 ani. Chiar dacă acum legea îi spune ia-ți înapoi permisul, nu ești vinovată, nu pățești nimic, fata asta nu mai e om toată viața. Undeva pe creier e ideea că a omorât un om, trauma a rămas. Nenorocirea s-a întâmplat. Ea va suporta însă rigorile legii”, a spus campionul pentru impact.ro.  

 

„Nu știu ce pedeapsă riscă actrița după acest accident. Apar foarte multe elemente. Se va face o expertiză tehnică. Dacă avea chiar și un pic peste 50 km/h, din acel moment devine culpă comună, iar dacă era în zona unei treceri de pietoni e mai delicat.


Șoferii nu prea țin cont că la trecerea de pietoni trebuie, de fapt, să ai maximum 30 km/h. În plus, trebuie să ieși perfect la expertiza tehnică, să frâneze și față și spate, plus anvelopele, dacă nu e perfectă e culpă comună. Fiecare mic detaliu aparent neimportant contează mult la dosar. E important ca procurorul și judecătorul să țină cont de fiecare detaliu din expertiza tehnică, ce viteză avea mașina în acel moment, starea tehnică a mașinii, dacă șoferul a făcut vreun gest, ca să evite acel bărbat, chiar dacă el era băut și a sărit sinucigaș în fața mașinii.

Dacă ieși perfect în toate, atunci nu pățești nimic. Dar asta după ani lungi de judecată, de stat fără permis auto. E o traumă, oricum, că ai omorât un om, e un chin de ani de zile de procese, chiar dacă nu vei fi sancționat deloc. Poți fi însă semisancționat, acele pedepse cu suspendare sau amendă penală sau ce mai e”, a declarat Titi Aur, conform Impact.ro.

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni