ß
De când s-a mutat în Statele Unite, pentru a-i fi alături partenerului ei de viață, Viviana Sposub ține legătura cu prietenii și cu urmăritorii ei prin intermediul Instagram. Tânăra le-a povestit internauților că a locuit trei luni în New York, iar în urmă cu o lună s-a stabilit în Los Angeles, împreună cu George Burcea.
Povestea de dragoste dintre actorul George Burcea și fosta co-prezentatoare a emisiunii „Vorbeşte lumea”, Viviana Sposub, a început în timpul filmărilor emisiunii „Ferma. Orășeni vs Săteni”(2020). Cei doi au o relație foarte frumoasă și sunt nedespărțiți. Viviana a plecat împreună cu George în Statele Unite, unde actorul este implicat în proiecte cinematografice.
Ce spune Viviana Sposub despre viața în America
„Am locuit în New York timp de 3 luni. De o lună și ceva suntem în Los Angeles. Vreau să vă spun că experiența din California, de aici, este total diferită de New York. Mie mi-a plăcut foarte mult acolo, lui George nu, pentru că am prins iarna și era extrem de frig. New York-ul este special, acele clădiri înalte, luminile, agitația, care se aseamănă, poate, cu cea din București, doar că sunt mult mai mari. E orașul care niciodată nu doarme. La orice oră ieșeam în New York, aveam ceva de făcut. Aici, în Los Angeles este totul mult mai chill. Lumea e mai relaxată, nimeni nu merge pe jos, ci cu mașina, mă mir că am găsit trotuar că de obicei merg pe stradă. Am zis să fac în fiecare zi 10.000 de pași, dar deja am obosit”, a scris Viviana pe Instagram.
Tânăra a le-a povestit urmăritorilor ce-i lipsește cel mai mult în Statele Unite - mâncarea de acasă. La acest capitol însă intervine pasiunea pentru gătit a lui George Burcea. Se pare că actorul o răsfață pe Viviana cu mâncăruri „ca la mama acasă”, pentru a-i alina dorul de România. (vezi imagini în galeria foto de mai sus)
Gallery