ß
Aproximativ 500 de copii cu malformații cardiace grave din România nu au acces la operații salvatoare în primul an de viață. Medicii spun că șansele de vindecare sunt infime dacă intervențiile nu se fac la timp. Totuși, o organizație neguvernamentală din România a devenit una din puținele speranțe ale unor părinți care au încercat totul pentru a nu le nega dreptul la viață.
Gallery
Asociația Blondie a aniversat 3 ani de existență în slujba copiilor bolnavi de inimă. Fondatoarea asociației, Adelina Toncean, și echipa ei au transportat cu avionul, în alte țări europene, peste 400 de copii și adulți cu afecțiuni grave. Banii de transport au fost obținuți din donații și, cu ajutorul lor, Blondie a putut plăti transportul la clinici europene cu mare experiență în tratarea afecțiunilor cardiace pediatrice.
„Am ajuns la 144 de zboruri, am plătit aproape 4 milioane de euro, am parcurs 400.000 km și ne place să spunem că, dacă i-am fi făcut toți odată, am fi ajuns până la Lună și am fi înconjurat Pământul de 10 ori”, a spus Adelina Toncean marți, la evenimentul aniversar al asociației.
Copiii salvați de Asociația Blondie sunt preluați după ce părinții lor nu găsesc o soluție salvatoare în țară. Prin intermediul Formularului E112, copiii sunt operați la clinici din străinătate, cu precădere în Italia, iar costurile intervențiilor sunt decontate de statul român.
Adelina Toncean (centru)
„Blondie a fost salvarea noastră în pandemie. Când toate liniile aeriene erau închise, noi am făcut transporturi cu Blondie. Altfel nu s-au mai putut face. La început părea că a fost ceva intermitent, o întâmplare, dar apoi, când am văzut că s-au împlinit o sută de zboruri, 144 chiar, și când am numărat câți copii au fost transportați, mi-am dat seama ce lucru extraordinar face Blondie. De fapt, Blondie a fost salvarea acestor copii! Sunt puțini care înțeleg lucrul ăsta”, mărturisește dr. Cătălin Cîrstoveanu, şeful secţiei de terapie intensivă nou-născuţi de la Spitalul M.S. Curie din București.
Cu toate că cei mici sunt tratați în străinătate, medicii români fac tot ce pot pentru a-i opera în țară. Lipsurile cu care se confruntă spitalele din România nu sunt doar logistice, ci și de experiență medicală. Pe care specialiștii români nu o au precum cei din alte țări europene.
„Dacă vrei să fii cardiolog de copii, trebuie să vii să faci specialitatea cardiologie de adulți. Ceea ce este aberant. Nu sunt aceleași boli”, declara medicul într-un documentar Recorder.
Adelina Toncean nu este de acord cu adirmația că România și-a abandonat copiii bolnavi. Statul român este implicat în salvarea micuților cu afecțiuni cardiace prin aprobarea decontării intervențiilor medicale. Mai mult, zborurile din România în statele UE se realizează cu aeronave Tarom, iar compania aeriană nu obține niciun beneficiu din asta. Asociația plătește doar costurile de operare a aeronavelor. Vezi mai jos cum decurge un zbor cu avionul în Italia!
„Când ești bolnav sau când ai pe cineva drag bolnav, important este să se trateze. Faptul că există Formularul E112, care permite pacienților care nu pot fi tratați în România să fie tratați, fără costuri, în alte țării... este un mare, mare câștig. Iar dincolo de asta, eu văd evoluția sistemului medical românesc. Se vede că lucrurile nu stau pe loc”, spune Adelina Toncean, care visează ca viitoarea ambulanță aeriană care va intra în dotarea asociației să poată transporta copii din alte țări, cu sisteme medicale mai slab dezvoltate, pentru a primi tratament în România.
Chiar în acest moment, asociația pregătește aducerea în țară a unor copii bolnavi din Siria, care să fie ajutați de medicii români. Fiecare sistem medical are lipsurile lui și mereu vor fi țări care stau mai rău decât România. Dacă putem ajuta, de ce să n-o facem?, se întreabă Adelina Toncean.
„România nu este doar țara de unde îți dorești să pleci, dar nu se va întâmpla nimic peste noapte. Nici în Europa nu s-au întâmplat peste noapte. De ce să avem aceste așteptări? Dar se vede dorința”, mai spune Adelina Toncean.
Matei s-a întors cu bine în România, după ce a fost salvat în Italia
Pe 28 martie, asociația a transportat la Clinica San Donato din Milano doi copii din România, ambii cu malformații cardiace grave. După ce au fost predați medicilor italieni, reprezentanții asociației au primit la bord o altă familie de români care tocmai se externase.
Matei, un băiețel de 6 ani cu un zâmbet irezistibil, a trecut printr-o intervenție chirurgicală salvatoare la clinica italiană. Pe zborul de întoarcere am avut ocazia să vorbim cu el și cu mama sa despre experiența care le-a schimbat viața.
„Mamele o să mă înțeleagă când am să spun că am simțit că am născut a doua oară. În ziua în care el a deschis ochii, i-am cântat La mulți ani și am spus că 16 martie va fi a doua lui zi de naștere. Îl vom sărbători de două ori. El este eroul nostru”, ne-a mărturisit Valeria Duță.
Părinții lui Matei se duseseră în Italia pentru maximum 5 zile, însă băiețelul lor a stat două săptămâni sub supravegherea medicilor. A meritat tot efortul, fiindcă acum este bine și va putea duce o viață normală.
În cei trei ani de existență, Asociația Blondie a cheltuit pentru zboruri aproape 4 milioane de euro, bani obținuți din donații. Cu acești bani ar fi putut cumpăra un avion-ambulanță. „Da, dar ar fi însemnat să nu ținem cont că unii oameni nu au timp”, ne spune Adelina Toncean.
Fondatoarea asociației nu a renunțat la planul de a cumpăra propriul avion medical, iar vestea bună este că e aproape de realizarea acestui obiectiv.
„Cu 1.500.000 de euro achiziționăm un avion și îl dotăm cu toate echipamentele medicale necesare. Creăm astfel primul serviciu de ambulanță aeriană din România, un serviciu extrem de necesar. Fiecare caz care ajunge la noi, fiecare copil pare că ne spune Eu zbor sau mor! Vorbim de urgențe, de cazuri grave, care nu pot fi tratate în România”, mai spune Adelina, al cărei motto este „Nu lăsăm pe nimeni în urmă”.
Dacă vrei să te implici și să contribui la salvarea vieților micuților cu inimi șubrede, poți alege una dintre metodele de mai jos:
RO37 INGB 0000 9999 0909 6711 – Donații LEI
RO34 INGB 0000 9999 0909 6765 – Donații EURO
Deschise la ING Bank – sucursala Obregia
Asociația Blondie – Împarte pentru altă parte
C.U.I. 40914732
Revolut: +40 757 494 293
PayPal: https://www.paypal.me/asociatiablondie
Dacă ești persoană fizică, poți alege să redirecționezi 3,5% din impozitul pe anul 2022 (Formularul 230).
Dacă ești persoana juridică, poți susține cauza printr-o sponsorizare. Detalii AICI.
Citește și: Ce a câștigat, de fapt, FCSB în urma deciziei luate de Înalta Curte de Casație și Justiție
Vezi și VIDEO: