ß
România trece la ora de vară în noaptea de 25 spre 26 martie (sâmbătă spre duminică), iar ora 03:00 va deveni ora 04:00. Datorită acestei schimbări, ziua de 26 martie va fi cea mai scurtă zi din acest an.
În noaptea de sâmbătă, 25 martie, spre duminică, 26 martie 2023, vom da ceasurile înainte cu o oră. România marchează astfel trecerea la ora de vară, care ne permite să ne bucurăm mai mult de lumina naturală. Dar vom dormi mai puțin.
Oamenii de știință au considerat că, prin adăugarea unei ore la timpul standard, planeta poate economisi energie, iar oamenii pot profita mai mult de serile răcoroase pe timpul verii.
Ora de vară a fost introdusă pentru prima dată în Germania, în anul 1916 (între 30 aprilie și 1 octombrie). Britanicii au preluat modelul orei de vară, în același an, însă au ales altă perioadă (21 mai – 16 octombrie).
Totuși, primii care au încercat acest sistem, însă la scară mai mică, au fost locuitorii orașului Thunder Bay, din Canada, în iulie 1908.
Permanenta schimbare a orei (de două ori pe an) are efecte asupra organismului uman. Din această cauză, în februarie 2018, membrii Parlamentului European au ridicat problema renunțării la schimbarea orei și au solicitat Comisiei Europene o evaluare completă și corectă a utilității menținerii acestui sistem.
În 2021, Parlamentul European a recomandat statelor membre să renunțe la ora de vară și la ora de iarnă, însă guvernele nu s-au pronunțat pe acest subiect.
Specialiștii spun că schimbarea orei în martie are același impact resimțit la schimbarea fusului orar în timpul călătoriilor. Principalele efecte sesizate sunt probleme de somn, accentuarea stresului și disconfortului fizic. Toate pot duce la creșterea șanselor de infarct miocardic, accident vascular cerebral și, uneori, sinucideri – ca urmare a depresiei care se instalează cu acest prilej.
Ora de vară va fi menținută până în noaptea de 29 spre 30 octombrie 2023, când România va trece la ora de iarnă. Ceasurile vor fi date înapoi cu o oră, astfel încât ziua de 30 octombrie va fi cea mai lungă din an, cu 25 de ore. Și revenirea la ora de iarnă are efecte asupra noastră. Află cum ne afectează trecerea la ora de iarnă!
Fotografii: Shutterstock
Vezi și VIDEO:
Gallery