Patru studente au avut parte de o experiență teribilă atunci când au închiriat un apartament aflat în centrul Brașovului. Din cauza unor scurgeri de gaz, tinerele au fost intoxicate cu monoxid de carbon, viața lor aflându-se în pericol.
Patru tinere studente pe nume Laura, Mădălina, Lorena și Simona au decis să petreacă un sfârșit de săptămână la Brașov și au închiriat un apartament aflat lângă Piață Sfatului, pentru care au plătit 700 de lei pentru trei nopți.
“Avea notă mare, arăta ok în poze. Nu ne-am mai uitat la mesajele celorlalți turiști, în recenzii, am rezervat direct”, a declarat Lorena pentru Libertatea.
Însă, odată ajunse la cazare, studentele au observat lucruri care le-au pus câteva semne de întrebare. Pentru început, în apartament era toate geamurile deschise, iar atunci când l-au întrebat pe domnul de la curățenie care este motivul, acesta le-a spus că preferă să aibă aer curat atunci când face curățenie și că înainte au fost cazați niște băieți care au fumat înăuntru.
De asemenea, bărbatul le-a spus fetelor să nu umble la centrala termică din casă, care funcționează pe gaz. Aceasta era montată pe colț, lângă ușa băii, iar aerisirea se face pe sus, printr-un furtun asemănător celor la care sunt conectate hotele de la bucătărie. Spatele centralei nu era acoperit, astfel că flacăra de dinăuntrul ei se putea vedea cu ușurință.
Primele simptome ale fetelor au apărut seara, după ce s-au întors în oraș. Ele au început să se simtă rău și au pus asta pe seama oboselii și a unei posibile răceli.
“Am crezut că suntem doar răcite și obosite. Ne-am îndopat cu paracetamol”, a povestit Lorena.
Însă, în următoarea noapte, fetele au început să se simtă din ce în ce mai rău, cu dureri puternice de cap, o stare generală de rău și somnolență, precum și dificultăți în a respira.
“Ne-am făcut toate baie în seara aia și cred că centrala a funcționat cu toată puterea. Simțeam că e aerul greu în cameră, dar am crezut că rămânem fără oxigen din cauza flăcării, pentru că flacăra ardea oxigenul din încăpere. Am dormit cu geamurile deschise, ca să avem aer”, a adăugat Lorena.
Câteva ore mai tărziu, la 4 dimineața, una dintre fete s-a trezit cu frisoane, abia se putea ține pe picioare și a vomitat de mai multe ori. A reușit să o trezească pe una dintre prietenele ei și au mers împreună la o farmacie, după care au chemat ambulanța.
Odată sosiți, medicii au realizat că toate simptomele fetelor indică o intoxicare cu monoxid de carbon.
“M-a trezit pe mine, celelalte două colege nici nu se puteau ridica din pat. Le-am lăsat geamul deschis și am plecat noi două la farmacie. Mă durea și pe mine în continuare capul rău. M-au pus să le sun urgent pe celelalte colege să le spun să iasă din cameră”, a mai declarat Lorena. Ulterior, medicii au contactat Poliția, pompierii și Distrigaz pentru a cerceta apartamentul."
În cele din urmă, centrala a fost oprită de cei de la Distrigaz, care au întocmit și un raport, constatând că aceasta era defectă și avea pierderi de gaz pe interior. În plus, coșul pe care ar fi trebuit să fie eliberat gazul nears (monoxidul de carbon), era înfundat.
De asemenea, bărbatul de la curățenie, care le-a lăsat pe fete să doarmă în cameră, a fost chemat de poliție pentru a da o declarație.
Studentele au stat în jur de 3-4 ore la spital conectate la oxigen și ar fi putut să-și piardă viața dacă ar fi fost supuse încă trei-patru ore la monoxidul de carbon.
“Ni s-a spus că am avut 10% concentrația de monoxid de carbon în sânge”, a spus Lorena.
Sursă foto: Shutterstock
Gallery