ß
Kate Middleton este cunoscută pentru eleganța și diplomația sa, reușind să se descurce cu grație în orice situație oficială. Însă la cea mai recentă întâlnire, Prințesa de Wales nu a cunoscut protocolul și a fost pusă într-o situație jenantă în public.
Kate Middleton și Printul William au mers într-o vizită la Centrul Musulman Hayes din Londra, care se ocupă, printre altele, și de strângerea de fonduri pentru cei afectați cutremurele din Turcia și Siria.
Momentul ciudat a avut loc când Prințul și Prințesa au fost prezentați unor lideri musulmani la sosirea în centru. Prințul William a dat mâna pe rând cu fiecare dintre lideri, iar unul dintre aceștia a întins mâna pentru a o întâmpina și pe Kate.
Apoi prințesa a întins mâna și către un alt lider musulman, Iman Sufyan, care însă, în loc să dea mâna cu Kate, și-a pus-o la inimă și și-a plecat capul.
Prințesa și-a retras rapid mâna, aplecându-și capul și zâmbind în timp ce îl saluta.
Plasarea unei mâini pe inimă cu o înclinare ușoară a capului este considerată o modalitate politicoasă pentru un bărbat de a saluta o femeie în unele tradiții musulmane.
Potrivit unor coduri de conduită, un bărbat și o femeie nu își vor da mâna decât dacă femeia își întinde mâna mai întâi și bărbatul este dispus să răspundă gestului.
Alții descriu ideea de a face contact fizic cu o femeie care nu este soția sau o rudă foarte apropiată ca fiind „haram”, cuvântul arab pentru păcat.
Printr-o situație similară a trecut recent și Regina Letizia a Spaniei, în timp ce îl întâmpina pe ambasadorul Iranului la Palatul Regal din Madrid. A fost văzut dând mâna cu soțul ei, regele Felipe, dar în schimb și-a plecat capul în fața reginei și și-a pus două mâini la inimă.
SURSA FOTO: GETTY IMAGES
Gallery