ß
  • PRO TV
  • Eliberat din închisoare după 38 de ani, un bărbat din SUA i-a iertat pe cei care l-au închis pe nedrept

Eliberat din închisoare după 38 de ani, un bărbat din SUA i-a iertat pe cei care l-au închis pe nedrept

Eliberat din închisoare după 38 de ani, un bărbat din SUA i-a iertat pe cei care l-au închis pe nedrept

Maurice Hastings a fost condamnat pentru jaf, omucidere și agresiune sexuală în 1983, însă la finalul anului trecut a fost declarat nevinovat. Închis pe nedrept vreme de 38 de ani, bărbatul a oferit primele declarații după ce adevărul a ieșit la iveală.

În vârstă de 69 de ani, Maurice Hastings și-a petrecut cea mai mare parte a vieții după gratii pentru infracțiuni grave pe care nici nu le-a comis. Bărbatul a aflat cu stupoare că anchetatorii au dat de autorul real al crimelor și că va fi pus în libertate în regim de urganță.

Deși el și-a susținut mereu nevinovăția, sistemul judiciar de peste Ocean și-a arătat încă o dată lipsurile, condamnându-l la închisoare pe viață pe baza unor probe incerte.

La jumătatea săptămânii trecute, cazierul lui Maurice Hastings a fost curățat iar acuzațiile au fost retrase definitiv. 

Înseamnă mult pentru mine. Sunt recunoscător judecătorului pentru decizie și pentru scuzele prezentate – totul a fost minunat azi. Sunt pregătit să merg înainte cu viața mea. Sunt un om fericit acum”, a spus Maurice Hastings în momentul eliberării sale, conform CNN.

La baza eliberării sale a stat o mostră de ADN testată abia în iulie 2022, dezvăluie reprezentații Universității de Stat din California, care derulează proiectul Innocence Los Angeles.

Testarea ADN a stabilit că Hastings nu se afla la locul crimei, însă l-a indicat pe făptaș în persoana unui bărbat care a murit în 2020, în timp ce executa o pedeapsă cu închisoarea pentru răpire și viol.

Hastings nu e singurul bărbat condamnat pe nedrept pentru infracțiuni grave. După ce a petrecut 20 de ani după gratii pentru răpire, viol și tâlhărie, Roger Gillispie a primit despăgubiri uriașe pentru anii petrecuți după gratii fără vină.

Fotografii: FOX 11 Los Angeles/YouTube

Vezi și VIDEO:

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni